Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti a fost nominalizat la premiul pentru „cel mai bun spital”, de Europe Business Assembly (EBA) din Marea Britanie, decernarea distincţiilor având loc pe 21 aprilie la Londra.

spitalul-grigore-alexandrescu-info„Spitalul nostru a fost ales în urma unor sondaje statistice – media de specialitate, date de la conferinţe şi corporaţii,expoziţii medicale. La selecţie s-a ţinut seama de înalta calificare a personalului, dotarea instituţiei cu echipamente moderne, declaraţii pozitive ale pacienţilor, acreditări naţionale şi internaţionale”, a explicat managerul spitalului, Dan Mircea Enescu.

Enescu a fost nominalizat la rândul său de către Comitetul Socrate la premiul pentru cel mai bun manager din domeniul sanitar. În virtutea acestei nominalizări, el va figura în „Almanahul Socrate”, pe site-ul EBA (http://www.summitofleaders.co.uk/en/).

Europe Business Assembly va premia pe 21 aprilie, în cadrul Achievements Forum, cei mai buni reprezenaţi ai medicinei, ştiintei şi economiei.

Spitalul „Grigore Alexandrescu” va avea din acest an un centru de excelenţă în domeniul chirurgiei cardiace pediatrice, realizat în cadrul unui proiect al Clubului Rotary sprijinit de Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” Bucureşti.

mediafax

Anunțuri