26 FEBRUARIE
„Sot de vanzare”, piesa de teatru dupa Mihail Zadornov, cu Maria Radu, Ana Odagiu, Marius Gilea. Regia: Marius Gilea.Descriere:

Oxana (o tanara „moderna” pana in varful unghiilor strident colorate, frumusica, usor naiva, dar extrem de determinata) ii propune Elenei Vladimirovna (nevasta de profesie, trecuta de prima tinerete, insa inteligenta, cu „look” si initiata in metehnele vietii) o afacere pe cat de indecenta, pe atat de inedita: un contract de vanzare-cumparare al mult doritului ei sot contra tentantei sume de “douaj’ de mii”.

Andrei Vasilievici (mascul veritabil care traieste cu voluptate criza varstei de mijloc) pare sa faca toti banii. Va fi insa de acord cu aceasta tranzactie? Vor reusi cele doua femei sa incheie incredibilul contract?

Subiectul trateaza original si picant, eterna tema a trio-ului conjugal, in trei acte cu multiple si intense rasturnari de situatii.
Cu sau fara acordul celor implicati, singura garantie oferita e o seara plina de umor si rasete-n cascade!

Pregatiti-va pentru o experienta care va va schimba cu siguranta perceptia despre casnicie si…teatru romanesc underground!

Pret bilet: 25 lei.

Accesul in club se poate face incepand cu ora 18.00, iar rezervarile se revendica pana la 19.45. Pentru detalii: 0723.196.376.

01 MARTIE
„Gunoierul“ de Mimi Brănescu este o piesă de teatru care se înscrie în genul comediei şi care, sub voalul umorului, încearcă să atragă atenţia asupra unor întrebări la care noi, cei de azi, nu prea mai vrem, nu prea mai avem chef să răspundem sau pe care le ignorăm pur şi simplu.

Regia Gina Lazar. Cu Vlad Corbeanu, Andrei Mateiu, Andreea Samson si Andreea Mateiu.

În piesa lui Mimi Brănescu, gunoierul este detectivul care, tot căutând prin gunoaie, găseşte răspunsuri, descoperă taine ţinute cu grijă, află multe din cele ce sunt ţinute „la secret“ de locuitorii unui cartier şi, astfel, îi surprinde pe mulţi. Un singur exemplu – cine se aşteaptă ca un vagabond, după ce studiază resturile menajere pe care le arunci la gunoi, să descopere că nevasta te înşeală? Sau cine să se gândească la faptul că, tot din „citirea“ gunoiului, “detectivul” nostru îşi dă seama daca ai sau nu copii? La acest text s-a oprit si regizorul Gina Lazar. Alături de ea, actorii Vlad Corbeanu, Andrei Mateiu, Andreea Samson si Andreea Mateiu, îşi asumă directia realista in care spectacolul isi croieste drumul.

„Gunoierul“ conceput de aceasta echipa se materializează într-un spectacol plin de vitalitate, un spectacol care, după cum spun toate semnele, va plăcea şi va atrage multi spectatori în sală si pentru mult timp de acum inainte.

Un « simplu » gunoier îţi poate întoarce viaţa cu susul în jos. Câte lucruri interesante poţi afla despre o persoană pur şi simplu cotrobăind prin gunoiul său menajer ?
Şi dacă după o zi istovitoare de muncă, mergând să arunci gunoiul întâlneşti un individ care îţi prezintă tot soiul de poveşti despre familia ta, poveşti care se transformă treptat în realitate, realitate care se transformă în paranoia, finalul nu poate fi decât unul incitant.
Gunoierul, un Sherlock Holmes al zilelor noastre, creeaza un scenariu demn de premiile Oscar. Scenariu in care cel ce e prins, devine personajul principal. In unele momente chiar si publicul spectator devine personaj principal.

Detectivismul acestui personaj este molipsitor. Situatiile comice ce se succed pe tot parcursul spectacolului creaza imaginea panoramica a acestui subiect.

Accesul in club se poate face incepand cu ora 18.00, iar rezervarile se revendica pana la 19.45. Informatii si rezervari: 0723196376.

Pret bilet: 25 lei.

Echipa Teatrul Rosu
0723 196 376
www.teatrul-rosu.com

Anunțuri