Încă din toamnă – când s-au numărat bobocii de mai bine de două decenii ai acelui Hrebenciuc care, ne-a tot fost prezentat de partidul său drept unul dintr cei mai pricepuți negociatori politici, fiind impus ca atare opiniei publice și, cu sprijinul prostiei, neinformării, superficialității sau relei credințe a unor confrați din presă, vopsit în culori de diplomatică inteligență – bluff-ul catastrofei noastre politice a ieșit la iveală: Priceputul politician, capabil să abordeze pe linia înțelegerii orice adversar politic și să netezească, tot pe linia acestei raționale și pragmatice înțelegeri, orice adversitate doctrinară, de program de guvernare sau de moment conjunctural, s-a dovedit a fi doar tentacula unei caracatițe bine configurată și insinuată în toate partidele, care, pe deasupra politicului, sau pe dedesubtul lui, în cotloanele mizere ale corupției, traficului de influență și căpușării bugetelor, aranja marile afaceri profitoare, în care culoarea de partid nu mai conta.  Și, la un moment dat, nici chiar faptul dacă ești sau nu ești la guvernare. Fiindcă una dintre tentacule tot era și, conștiincios-mafiot, își făcea datoria redistribuind ilicitul profit sau ilicita influență către ceilalți membri ai clanului de  banditească într-ajutorare.

Astfel, de la eticheta de „negociator”, care are o glorie a ei în priceperea aranjamentelor conjuncturale  și a criterilor de compromis rațional în slujba unor interese superioare ale politicilor, bătrânul Hrebe s-a dovedit a fi un biet pungaș care, mânjit fiind împreună cu alții, din alte partide, are mai multă audiență la ei decât lasă impresia, tocmai fiindcă-i băgat până la gât cu ei în afaceri necurate. Și atunci, nu e vorba de nici o diplomație a tratativelor, ci doar de strigătul golănesc către gașcă: ”Mucles, bă!…Ce, vreți să pierdem mălaiu?!”… Ca-ntre șuții care se-nțeleg din privire când apare obstacolul, sau pericolul de a nu le merge pungășia. Aveau băieții „venituri” comune pe care nu erau fraieri să le piardă de dragul mofturilor politice. Iar, dacă se pricepeau la ceva, nu la negocieri se pricepeau, ci la a lucra mână-n mână pentru a fura cât mai mult. Ei nu erau negociatori, ci de-a dreptul jefuitori ai bunului public, impunând tot mai mult, prin nerușinarea cu care lucrau în rețea mafiotă, această cultură a infracționalității în societatea românească.

Și iată că a venit noul an, deschizând și celălat canat al ferestrei penale, unde îi vedem, ca în ferestrele cu topless, portjartiere și chiloței dantelați de pe fosta Rue des Charboniers, sau din Eroszenter-urile porturilor hanseatice,  pe „negociatorii” din altera pars: Udrea, Videanu, Pinalti. Una negociind cu Ponta interesele lui Băsescu, alții negociind chiar cu mai avansatul Hrebenciuc interesele așa zise de partid. Și tuspatru în legătură, fiecare, cu nepartinicul Cocoș care are poreclă de om de afaceri încă din timpul guvernului Năstase plus, conform spuselor fostei sale jumătăți, acces la SRI sâmbăta și duminica. Astfel, se vede acum prea bine cine erau „negociatorii”: Ei nu aveau numitorul comun al unei comunicări intelectuale si raționale mai presus de interesele de partid, cum se califică marii bărbații politici care, cu patriotică simțire, construiesc punți de înalt interes național între podețurile cinstite, dar mai meschine ale partidelor. Ci îi caracteriza doar numitorul comun al șpăgilor josnice  pe care le împărțeau împreună indiferent de  apartenența politică, într-o relație mafiotă mai prejos de interesele de partid.

Servind doar niște interese private de gașcă, ei se bazau pe relațiile murdare și pungășești care-i apropie,  tratând cu cinism deschis și amical, peste capul credulilor din partidul respectiv, în măsura în care aceia erau cinstiți. Și, cel mult, făcându-se că negociază. De fapt, termenul e altul: Ei negustoreau niste interese pentru ca gașca lor de profitori interpartide să devină mai tare prin faptul că partidele conveneau asupra unor anumite măsuri și nu se mai coontracarau pe  ideale criterii de doctrină sau chiar pragmatice, de program politic ori măsuri de moment.

Cu alte cuvinte, pungașii diluau toate aceste elemente până la simpla hoție profitabilă pentru ei. Hrebenciuc trata  cu  „omologii” lui din PD, PNL etc, aceiași cu care astăzi stă la mititica, la fel cum Elena Udrea trata cu Ponta, cu Sebastian Ghiță manipulând sume ai căror „ordonatori de credite” lucrau, mai mult sau mai puțin, sub acoperire. Toți „negociau”!… Dar nu  mai presus, ca-n eleganța tratativelor cinstite, ci  mai prejos de interesele de partid, așa cum am spus: în undergroundul mafiei care a înglodat țara trăgând-o spre o cultură a infracționalității. Și condamnând-o la tot ce poate însemna decăderea morală a unei societăți.

Corneliu Leu

Anunțuri