Concursul Naţional de Poezie ‘Aurel Dumitraşcu’ va fi reluat după o pauză de 12 ani, a declarat Adrian Alui Gheorghe, directorul instituţiei de cultură.

Concursul este deschis autorilor români nedebutaţi în volum, din ţară şi din diaspora, a căror vârstă nu depăşeşte 35 de ani până la data de 21 noiembrie 2015.

‘Iniţierea noii serii a concursului este prilejuită de comemorarea pe 16 septembrie a 25 de ani de la moartea poetului Aurel Dumitraşcu şi de împlinirea a 60 de ani de la naşterea sa, pe 21 noiembrie’, a declarat Adrian Alui Gheorghe.

Manuscrisele cu diacritice vor fi trimise sau depuse într-un exemplar printat dar şi în format electronic până la data de 1 iunie 2015 pe adresa bibliotecii şi vor fi însoţite de o fişă personală a concurentului.

Până pe data de 16 septembrie va fi făcut public manuscrisul câştigător şi numele autorului iar până pe 21 noiembrie 2015 manuscrisul câştigător va fi publicat de organizatori la o editură prestigioasă din România în trei sute de exemplare. Autorul va primi şi el o sută de exemplare din tirajul cărţii ce urmează să fie lansată şi la Piatra Neamţ, la manifestarea prilejuită de aniversarea poetului Aurel Dumitraşcu pe 21 noiembrie.

Concursul a fost întrerupt după ce trei ediţii, consecutiv, organizatorii şi juriul nu şi-au dat acordul pentru a premia şi publica volume care nu se suţineau valoric, după excelenta serie de autori debutaţi în acest context.

Prima serie de zece ediţii a concursului s-a desfăşurat în perioada 1994 – 2003. Premianţii celor zece ediţii au fost Florin Oancea (Sibiu) şi Vasile Baghiu (Piatra Neamţ) în 1994, Mihai Ignat (Braşov) în 1995, Ana Maria Zlăvog (Iaşi) în 1996, Cristian Galeriu (Bucureşti) în 1997, Sorin Gherguţ (Bucureşti) în 1998, Daniel Moşoiu (Cluj Napoca) şi Constantin Virgil Bănescu (Tîrgovişte) în 1999, Cătălin Chelaru (Iaşi) în anul 2000, Elena Vlădăreanu (Bucureşti) în anul 2001, Dan Coman (Bistriţa Năsăud) în anul 2002 şi Mihai Curtean (Sibiu) în anul 2003. AGERPRES


Anunțuri