ASTROM are plăcerea să vă invite la o ediție specială a „Romanian Happy Hour” care îi va avea ca invitați speciali pe Primarul Timișoarei, Dr. Nicolae Robu, și pe Senatorii Ben-Oni Ardelean și Iulian Dumitrescu. Evenimentul va avea loc miercuri, 4 februarie între orele 18:00 și 21:00 la etajul trei al restaurantului Mary Vanna (1141 Connecticut Avenue, NW, Washington, DC).

astromProf. Dr. Nicolae Robu este primarul Timișoarei și în același timp Președintele Senatului Universității Politehnice din Timișoara. Înainte de a fi ales primar în 2012, el a fost timp de patru ani Senator de Timiș și de asemenea secretar al Comitetului pentru Educație din Senatul României. În 2008, în același an în care dr Robu a intrat în Partidul Național Liberal, a fost ales vicepreședinte și apoi președinte al filialei Timiș a partidului. I-a fost decernat de două ori titlul de Doctor Honoris Causa pentru activitatea sa întreprinsă timp de paisprezece ani ca Prorector și Rector al Universității Politehnice din Timișoara. Sub administrația dr. Robu, Timișoara a devenit unul dintre principalii poli de creștere economică din România și este oraș-candidat pentru a fi Capitala Culturală a Europei.

Senatorul Dr. Ben-Oni Ardelean este Secretarul Comisiei pentru politică externă a Senatului român și președintele Comisiei pentru afaceri externe din cadrul Partidului Național Liberal. Dupa Revoluția din 1989, el a fost foarte activ în coordonarea unor proiecte de caritate în colaborare cu misiuni religioase din America de Nord, biserici și ONG-urile care activează în România. După absolvirea Seminarul în 1998, s-a mutat la Timișoara, unde a fost numit pastor baptist. Înainte de alegerea sa în Senat, el a servit ca vice-președinte al Universității. Dr. Ben-Oni deține un doctorat în Științe Politice de la Școla Națională de Științe Politice și Administrative și un doctorat în Teologie de la Universitatea din București. El este autorul mai multor cărți și a numeroase articole academice.

Senatorul Iulian Dumitrescu este vicepreședinte al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senatul Românie. El este membru al Partidului Național Liberal și conduce în cadrul acestuia Comisia pentru transporturilor si infrastructură unde se pregătește programul de guvernare al partidului. Senatorul Dumitrescu a studiat în Statele Unite la Harvard Business School și la Harvard Kennedy School of Government în Boston și, de asemenea, la Columbia Business School în New York.

Ca întotdeauna, „ora veselă românească” va fi încă o oportunitate de a petrece o seară cât mai plăcută în compania prietenilor dar și de a face cunoștință cu numeroșii studenți și tinerii profesioniști români din zona Washington. Restaurantul va oferi o gama variată de vinuri românești și moldovenești . Veți putea de asemenea asculta ultime hituri muzicale românești iar localul va oferi băuturi la preț redus până la ora 20.

Pentru mai multe informații vă rugăm să îl contactați pe Bogdan Banu la 202.531.8776 . Donație sugerată: 3 dolari.

Anunțuri