„Omenirea nu va scăpa niciodată de necazuri până când iubitorii înțelepciunii nu vor ajunge la frâiele puterii politice, sau până când deținătorii puterii nu vor deveni iubitori ai înțelepciunii.”
Platon

politicaDecența este definită ca o atitudine de respectare a regulilor de bună purtare, a conveniențelor și a moralei, ea determinând adevărata valoare a omului și a societății în care trăiește. Comportamentul în spiritul decenței trebuie păstrat în toate momentele și domeniile vieții noastre, prin cuvinte, ținută, fapte.
Avem o moștenire proastă, este adevărat! Ne aflăm după o perioadă de viețuire în comunism, în care decența nu era apreciată și nici cultivată, oamenii erau dresați într-un mod în care trebuiau să se comporte, nu aveau voie să gândească la un alt mod de comportament, regulile de conviețuire erau lipsite de moralitate, de exemplu, trebuia să suspectezi și să reclami pe cel de lângă tine. Odată cu obținerea libertății în acel decembrie 89, oamenii s-au comportat bizar, unii neînțelegând cu adevărat ce este libertatea, cum trebuie ea folosită, alții confundând-o cu libertinajul. Și-au permis orice fel de comportament, nerușinarea și obrăznicia fiind considerate calități ale omului cu „personalitate” și mediatizate din plin. Se striga după niște drepturi, dar fără a conștientiza efectul lor, moralitatea lor și fără a prețui îndatoririle, responsabilitățile. După alți 25 de ani, semne vizibile au arătat că societatea necesită o nouă schimbare.
Politica – practică de guvernare a statului – reprezintă orientarea, activitatea, acțiunea propriu-zisă a partidelor, în baza unei ideologii, aceasta presupunând un sistem de valori configurat pentru societate. În cadrul acestui proces sunt luate decizii noi, deosebit de importante pentru popor.
Nicolae Titulescu (1882-1941), diplomat și om politic român, spunea: „Societățile nu se guvernează bine decât dacă se suprapun două forțe: inteligența și puterea”, prin inteligență înțelegându-se capacitatea creierului uman de a înțelege ușor și repede problemele ivite, ea fiind solicitată numai atunci când persoana se întâlnește pentru prima dată în decursul vieții cu o anumită problemă (în politică se ivesc mereu noi probleme!), iar cel care a soluționat o anumită problemă, nu mai are ulterior dificultăți în rezolvarea problemelor identice sau asemănătoare. Din această cauză am afirmat cândva că activitatea aleșilor, înțelegerea lor până la data alegerii, contează. Se spune că hărnicia este importantă la acești oameni dotați cu inteligență, ea însemnând o energie peste medie. La o astfel de forță a oamenilor inteligenți, cred, că se referea omul politic român. Sau poate a celor înțelepți? Îmi amintesc că cineva se întreba care este diferența dintre inteligență și înțelepciune și a primit următorul răspuns: „Inteligența este capacitatea de a imagina alternative, înțelepciunea – de a alege pe cea mai bună”. Și mai făcea următoarea comparație: „Inteligența este roiul fără matcă, înțelepciunea – roiul cu matcă”. Inteligenţa poate fi obţinută prin cultivare și exercițiul schimbului de idei, pe când omul înțelept este cel căruia i se dezvăluie adevărata semnificație a lucrurilor. De aceea se spune despre înțelepciune, că „preţuieşte mai mult decât mărgăritarele şi nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea”. De asemenea nu trebuie confundată inteligența cu talentul. Sunt oameni talentați sau cu aptitudini diferite, fără a avea o inteligență ieșită din comun, sau alții care au o inteligență ieșită din comun și au talente, aptitudini, dar nu le acordă timp pentru realizare.
Când spunem putere, noi ne gândim imediat la puterea fizică, sau la o superioritate într-un raport ierarhic. În funcţie de natura raporturilor pot exista diverse forme de putere. Spre exemplu, experiența într-un anumit domeniu reprezintă și ea o formă de putere, ca atare decizia ar trebui să aparțină întotdeauna persoanelor cu experiență. Puterea celor tineri stă în faptă, a celor bătrâni în chibzuință”, spunea Euripide. Unii consideră că în plan social puterea înseamnă bani, dar, viața ne-a arătat că au fost persoane care au trăit în sărăcie și au fost puternice, rămânând în istorie prin realizările lor, prin lucruri bine făcute, beneficiind de energie, tenacitate și hărnicie. Aceste calități ne pot aminti cuvintele marelui inventator american Thomas Edison (1847-1931): „Geniul este 10% inspirație și 90% transpirație”. La acest aspect, cred, că se referea Nicolae Titulescu, atunci când vorbea de putere. Dar, puterea fără acea rază de lumină care este înțelepciunea, poate avea rezultate nedorite.
Așa cum există o conștiință morală născută deodată cu omul – glasul Divinității în sufletul omului – ea fiind judecătorul faptelor noastre, tot așa există o conștiința politică care se referă la cunoștințe politice relativ stabile, la norme politice dobândite prin experiență colectivă. Ea este legată de nivelul de cultură, de perceperea evenimentelor, de inteligența de care am amintit, de actualitatea informației și de dorința de participare și de implicare în mersul societății. Referitor la alegerea făcută din multitudinea de norme, un filozof grec sfătuia să se răspundă cu „infinitatea rațiunii de om oceanului care încearcă să ne înece”. Credința noastră lămurește termenul general de conștiință: „Conștiința slujește drept călăuză la împlinirea legii. Ea este judecătorul neadormit și aspru, care nu se poate cumpăra cu nimic și care se pronunță asupra fiecărei fapte, arătând dacă aceasta este bună sau rea și deci dacă trebuie săvârșită sau nu. Ea își ridică glasul atât înainte de săvârșirea unei fapte, cât și după săvârșirea ei. Înainte de săvârșirea unei fapte, conștiința spune dacă fapta este bună sau rea și ne sfătuiește să o împlinim sau nu. După săvârșirea faptei, tot ea ne judecă” (Doxologia).
Conștiința politică este proprie fiecărui cetățean, este crezul său intelectual, legat de cel moral și care se adaugă societății în care trăiește; este și conștiința celor care ne conduc, aleșii poporului. Au dovedit vorbele, gesturile și faptele celor care ne-au condus în ultima vreme, înțelepciune, decență? Au constituit ei exemple de urmat? Orice om cu bun simț a fost șocat de vorbele și fotografiile publicate în ziare, înaintea alegerilor din noiembrie 2014: un primar se îmbracă într-o uniformă nazistă, iar la o adunare a partidului folosește cele mai triviale înjurături; un Episcop se amestecă în politică și dă „indicații” credincioșilor; un șef de partid strigă în gura mare: „Deci noi facem ce trebuie pentru judeţ şi ne … pe şefii noştri…..Nu se mai poate să-l dăm în aia, nici pe el, nici pe … de la municipiu…[…] În judeţul Satu Mare, cât sunt eu aici nu vor mai exista aşa feluri de oameni. Să-i ia mama … pe toți, că n-am nevoie de toţi nenorociţii în jurul meu. Deci am nevoie decât de cei cu care pot face treabă, restul valea!”, sau: „Cei care nu veţi avea rezultate în turul doi (de alegeri fiind vorba), cât sunt eu în Consiliul Judeţean şi cât am posibilitate, nu o să primiţi niciun cinci bani. Când se repartizează bugetul – zero, când se împarte …zero şi garantez că niciunul nu mai primeşte nimic. Staţi şi muriţi, asta e viaţa!”; alt primar ameninţa pe localnici că le dă foc dacă nu votează cu cine le spune el; premierul țării avid de putere, năzuind la funcția de Președinte al țării purta o șapcă maoistă și era mândru de ea, și exemplele negative pot continua. Putem glumi cu astfel de simboluri ale crimei, terorii și vulgarității? Nu este o dovadă clară de incultură și de lipsă a decenței?
Dimitrie Gusti (1880-1955), filosof, sociolog și estetician român, definea clar și cuprinzător un partid politic: „O asociație liberă de cetățeni uniți în mod permanent prin interese și idei comune, de caracter general, asociație ce urmărește, în plină lumină publică, a ajunge la putere de o guvernare, pentru realizarea unui ideal etic și social”. Ne putem întreba: care ideal?
Partidele și oamenii politici care ne-au condus și ne mai conduc, ar trebui să se afle sub judecata unor idei, iar ideile sunt cuprinse într-o așa numită Ideologie. Etimologia noțiunii de ideologie provine de la cuvântul grecesc „eidos” însemnând imagine, iar „logos” – știință, disciplină, învățătură despre idei, un sistem de valori. Ce se întâmplă atunci când părăsești urgent ideologia propriului tău partid, crezul tău intelectual și moral? Oare l-ai avut?
„Enciclopedia Blackwell a gândirii politice”, scrisă de scoțianul David Miller, una dintre cele mai serioase enciclopedii în domeniul gândirii politice, definește ideologiile ca fiind „ constelații de credințe și expresii cu încărcătură simbolică, prin care lumea este prezentată, interpretată și evaluată într-un mod menit să modeleze, să mobilizeze, să orienteze, să organizeze și să justifice anumite modalități sau direcții de acțiune și să anatemizeze altele”.
Au fost voci care au contrazis această definiție, spunând că Ideologia este un concept care excelează prin ambiguitate, modul de gândire ideologic fiind respins aproape instinctual din cauza temerii ca fundamentele celor mai îndrăgite concepții ale omului să se afle „pe nisipuri mișcătoare și nu pe baze solide”.
Doctorul și profesorul de filozofie, francezul J.F. Revel (1924-2006) , cel care a scris numeroase eseuri politice de mare succes și despre care unii spun că a fost un model de ri¬goare, de măsură și de onestitate in-te¬lec¬tuală, a gândit în alt mod: „Ideologia are o funcție cvadruplă: ea este instrument al puterii, mecanism de apărare împotriva informației, pretext de a te sustrage moralei, abrogând răul cu bună știință și mijloc de a anula criteriul experienței, adică de a elimina criteriile de reușită și eșec”. În paranteză amintesc că el este cel care mai spunea: „Po¬porul francez nu mai are pentru a gândi decât un creier de sticlă, numit televiziune“.
Cum s-a ajuns la fenomenul întâlnit, cel al „traseismului”? Dicționarul definește clar traseismul ca „Atitudine caracteristică politicianului care se transferă de la un partid la altul în funcţie de interesele personale”, cuvânt format din traseu, plus – ism. Iar traseistă, tot dicționarul nostru definește prostituata care își acostează clienții pe șoseaua de centură. Urât, dar ce înrudire bună!
În limba engleză este numit „party switching”, ultimul cuvânt însemnând comutare, un fenomen politic care constă în schimbarea de către un politician a partidului politic care l-a propulsat într-o funcție. Omul politic britanic Winston Churchill (1874-1965) spunea că „Unii oameni schimbă partidele din cauza principiilor lor; alții, datorită intereselor lor”. Printre explicațiile găsite fenomenului, este și existența unui sistem de partide slab instituționalizat. Poate explicația a fost folosită, mai curând, ca scuză. Fenomenul a fost și este întâlnit în mai multe state, dar trebuie avut în vedere, de fiecare dată, condițiile în care el s-a produs sau se produce. Se poate ca un om să-și schimbe optica pe parcursul vieții, dar aceasta se face în timp, cu motivații logice, după glasul conștiinței. Traseismul însă se dovedește a fi altceva. Așa cum s-a produs la noi în țară, de curând, printr-o ordonanță de urgență care a permis politicienilor, aleșilor locali, de a migra „urgent” către partidul politic interesat, decât cele sub sigla cărora au câştigat alegerile, poate fi considerat ca fiind imoral. Prin astfel de ordonanțe partidele se dovedesc a fi cele mai nedemocratice instituții din democrație. Poate este nevoie de o orientare clară în politică? Debusolarea nu ajută, ci stagnează mersul înainte al societății, atât de mult dorit.
Și închei tot cu cuvintele înțeleptului Platon: „Aceia care sunt prea deștepți pentru a se angaja în politică, sunt pedepsiți prin a fi guvernați de către cei proști.”
Vavila Popovici, Carolina de Nord

Anunțuri