Grupul NOIMA, alcătuit din pictorii Andrei Rosetti, Ciprian Bodea, Cosmin Frunteş Dan Gherman, Sorin Scurtulescu anunță, in perioada 31 ianuarie – 4 februarie 2015, derularea unei prime etape dintr-un demers itinerant european ce va avea drept punct de plecare capitala Austriei, Viena.

360Prin acest demers NOIMA va dezvolta colaborarea cu parteneri din afara României – galerii de artă şi comunităţi artistice din capitalele Europene, interesate de arta contemporană din România. Pentru început, Viena devine cadru de documentare dar şi de „rodaj” pentru un nou proiect NOIMA.

După o serie de expoziții ale grupării organizate în cei 12 ani de la înființare, în orașe precum Bucureşti,Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Arad, Deva în care publicul din România a avut ocazia să se familiarizeze cu lucrările şi parcursul pictorilor formați la Facultatea de Arte şi Design Timișoara și la Universitatea Natională de Arte București, NOIMA își promovează în Europa şi în ţară cel mai recent proiect, ”360º”.

Un joc cu spaţiul văzut. Aceasta va fi finalitatea mai multor sesiuni de pictură urbană. Jocul acesta propune şi o discuţie despre identitate. Despre persoană şi grupare. Gruparea văzută ca organism, ca un corp ce procesează simultan 4 perspective (identităţi) diferite însumate, suprapuse, alăturate... după diverse reguli de joc convenite de noi toţi în dialogul cu spaţiul din jur.  Ne propunem spre exemplu, o sesiune de lucru spate în spate, unghiurile noastre de vedere însumând 360º… Într-o astfel de cheie vom aborda strada. Lucrările rezultate vor fi cuprinse într-o viitoare expoziţie NOIMA.”

La Viena gruparea NOIMA va organiza atât sesiuni de pictură cât şi de dialog despre arta actuală. NOIMA lansează aşadar invitaţia de a întâlni ”la lucru” un grup de artişti din Timişoara şi Braşov. Gruparea va ţine legătura cu cei interesaţi să ia pulsul acestui nou demers prin intermediul paginii facebook şi a secţiunii news de pe site-ul noima.ro. Deasemenea presa şi blogurile partenere sunt invitate să sprijine aceste proces de comunicare.

 

Despre NOIMA – www.noima.ro

Grupul de pictura NOIMA a fost întemeiat în 2003 de pictorii Sorin Scurtulescu, Andrei Rosetti, Ciprian Bodea, Dan Gherman, Sorin Neamţu şi Sorin Oncu. Noima a debutat expoziţional în 2004 la Cafeneaua Literară Joys din Arad, în componenţa amintită. În acelaşi an, la Galleria 28, din Timişoara, are loc prima expoziţie sub titulatura NOIMA. Actualmente activează în gruparea NOIMA pictorii Sorin Scurtulescu, Andrei Rosetti, Ciprian Bodea, Dan Gherman, Cosmin Frunteş.

Pentru mai multe detalii vă rugăm nu ezitaţi să ne contactaţi la info@noima.ro

Sau în Viena la: Hotel Altwienerhof – prin bunăvoinţa domnului Sorin Pănuş, casa Noima în Viena. www.altwienerhof.at  Adresa: Herklotzgasse 6, 1150 Wien, AustriaTelefon:+43 1 8926000

Anunțuri