Interviu de Judy Florescu
vlad birzanu_bulboaca (8 of 43)Vlad Bîrzanu (24 de ani) a absolvit actoria în cadrul Facultății de Teatru și Televiziune, Universitatea „Babeş-Bolyai” (2011) şi masteratul la U.N.A.T.C. Bucureşti, în Arta Actorului. Este actor al Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, dar lucrează și la Teatrul Național din Târgu-Mureș. Anul acesta a fost selectat în programul TIFF zece pentru film, iar în Festivalul Național de Teatru poate fi văzut în Trilogia belgrădeană, în regia lui Cristi Juncu, care va avea loc în datele de 25 și 26 octombrie la Sala Atelier, Teatrul Național București.
Ce te motivează să faci meseria aceasta?
În primul rând, îmi place. Fac ce-mi place. Îmi place că pot să mă joc foarte mult. Normal că sunt multe obstacole, dar mă motivează faptul că îmi place ceea ce fac. Am avut foarte mult noroc să am parte numai de spectacole care să-mi placă. Am avut noroc de roluri și de povești frumoase, pe care să vreau să le spun.
Cum poți spune povestea ta din prisma personajului?
În foarte multe personaje găsești ceva din tine. Până la urmă, teatrul funcționează cumva pe empatie. Spectatorul empatizează cu ceea ce se întâmplă pe scenă și cumva și ție ți se întâmplă asta. Empatia asta există pentru că tot timpul sunt situații cu care te poți identifica. Doar vorbim despre viață nu despre altceva și toată lumea trăiește, deci rezultă că te identifici cu personajul, dar nu complet. De multe ori joci ceva total diferit de tine, dar tot trebuie să găsești ceva comun. Și cumva, acolo, în punctul ăsta comun apare și povestea pe care vrei s-o spui.
Ce părere ai despre amploarea festivalurilor de teatru la nivel național?
Dacă se întâmplă și au public, atunci e foarte bine. Dacă după aceea publicul acela revine la teatru și când nu e festival, și începe să devină un spectator obișnuit, iar este un lucru foarte bun.
Sunt cam aceleași spectacole invitate și asta nu este neapărat bine.
Din păcate producția teatrală din România nu e chiar așa de puternică mai ales în mediul independent. Se lucrează cel mai mult în București și abia de câțiva ani încep să se nască spații independente și în alte orașe ale țării. Teatrele independente din București au început să producă mai multe spectacole, dar cele din provincie nu au o stagiune comparabilă cu a unui teatru de stat.
Vlad Birzanu_foto_teatrul anton pannÎn Râmnicu-Vâlcea unde tu ești angajat există teatru independent?
Nu există o companie de teatru independent, dar ai unde să joci, în baruri. Se mai adună doi-trei actori și fac un spectacol și sunt locuri unde pot să-l joace.
Care a fost cea mai mare provocare din cariera ta cu un început fulminant?
În stagiunea trecută am avut două spectacole: unul la Mureș, în care am avut rol principal, și unul aici la Vâlcea. Îmi era și un pic frică de un rol principal așa devreme. Rolurile au fost mari și ca durată și ca amploare. Au ieșit spectacole care îmi sunt foarte dragi și pe care sper să le vadă toată lumea. Mi-ar fi plăcut foarte mult să fie în FNT, dar nu s-a întâmplat din păcate.
Nu mai pot fi selectate?
Nu au cum. Numai dacă o să ajung și eu la un moment dat la secțiunea Maeștri (râde).
Ce părere ai despre faptul că există un selecționer unic la FNT?
Am tot auzit discuții. Discuții sunt și la Premiile UNITER unde sunt 3 respectiv 5 persoane în juriu. Discuții o să existe întotedauna, alături de lucruri care nu convin oamenilor și care nu plac. Așa e lumea făcută. Mai ales în teatru, lumea simte tot timpul nevoia să aibă o părere de cele mai multe ori contra a ceea ce se întâmplă, fiindcă așa e mai interesant și poate că așa e și bine. Poate că e mai ușor să progresezi dacă lupți.
Important e să nu rămâi cu părerea… Ci să faci. Eu de aceea nu-mi dau cu părerea, doar dacă am ce să fac în privința aceea. Nu mă apuc să scriu pe facebook despre selecția FNT sau UNITER pentru că nu am eu ce să schimb din păcate. Sau eu la vârsta asta. Poate nu e bine că gândesc așa, dar mai bine îmi văd de treabă.
Vlad Birzanu_foto Radu AfrimNimeni nu-ți poate lua dreptul la opinie.
Normal că nu, dar prefer să nu intru în polemici, mai ales că foarte multe mi se par de foarte multe ori atât de absurde. Mai ales că le vezi ani la rând. Chiar și atunci când lucrurile se schimbă polemicile, iar apar. Dacă stai și te gândești, are rost doar să spui: ascultați-vă sau citiți și voi ce spuneți. Fiți puțin atenți și vedeți ce spuneți și gândiți-vă dacă chiar spuneți ceva important sau vorbiți numai așa, de dragul polemicii.
Se spune că e o prăpastie între voi generația tânără de actori și generația mai în vârstă. Simți acest lucru?
Eu m-am înțeles bine cu toată lumea peste tot pe unde am lucrat. Și la Deva în spectacolul acela în care jucam cu domnul Cornel Răileanu, cu toții ne-am înțeles foarte bine cu dumnealui și nu a existat nici o prăpastie. E un actor mare și om extraordinar. Și aici la Teatrul Anton Pann, unde am lucrat cu Radu Constantinov, cu Iulia Antonie, care sunt mai în vârstă decât mine și ne înțelegem foarte bine. Și la Mureș am lucrat cu actori mai mari ca ani decât mine și m-am înțeles foarte bine. Eu nu simt bariera asta dintre generații. Sper să n-o simt, sincer. Mi-e frică de ea. Nu așa vrea s-o întâlnesc. Dar dacă o s-o întâlnesc, o să văd.
Poate mai mult la București există o oarecare temere ca un actor să nu-i ia locul celuilalt.
Eu nu știu dacă există de fapt temerea asta sau e doar un mit. Mi se pare puțin absurdă. Nici nu ai cum să-i iei locul nimănui, adică eu nu aș putea să-i iau locul domnului Mircea Albulescu. Mai este și frica asta a tinerilor că nu au loc de cei mai în vârstă, acum că e perioada de criză și majoritatea posturilor din teatrele de stat sunt blocate.
Dar uite că la Teatrul Anton Pann s-au făcut angajări din rândul actorilor tineri.
Soluții există, depinde dacă vrei să le aplici sau nu. Legile în România sunt atât de relative și de aberante, încât nu știi niciodată ce poți sau ce nu poți să faci, decât dacă te documentezi foarte bine și găsești. Toți actorii sunt plătiți după o lege, care după ce a fost emisă de Parlament, Guvernul a emis o ordonanță de urgență prin care o anulează. Deci e absurdă țara. Un actor debutant ar trebui să aibă salariul vreo 1000 de lei brut și nu are. Are jumătate.
Presupun că ai și alte venituri în afară de cele din teatru.
Nu, de doi ani de zile de când am terminat facultatea mă întrețin numai din teatru. Am făcut și o traducere – Când ploaia se va sfârși, piesa pe care a făcut-o Radu Afrim la Ploiești. Lucrez la teatrul din Râmnicu-Vâlcea și la cel din Târgu-Mureș.
Faci naveta?
Da. Fac naveta la repetiții, la spectacole. Trăiesc din salariile din teatre.
Ești un foarte bun exemplu. Mai sunt colegi de-ai tăi care fac naveta?
Mădălina Ciotea are un spectacol la Cluj, joacă și la Râmnicu-Vâlcea și mai are un spectacol la Sf. Gheorghe la Studio M. Actorii se mișcă foarte mult și asta este foarte bine. Dacă faci teatru în provincie ai o mai mare disponibilitate spre a te deplasa între teatre din orașe diferite. De exemplu, mulți colegi de-ai mei actori nu știu dacă ar pleca din București să joace într-un spectacol, pentru că Bucureștiul cumva te prinde. Dacă intri în dansul acela, e greu să mai ieși. Psihic, cred că e greu, că altfel poate nu e. Domnul Constantin Cojocaru joacă și la Brăila și la Odeon și la unteatru. Și doamna Liliana Ghiță, care e de la Brăila, joacă și la București și la Oradea.
Tu vrei să vii să joci la București?
Acum sunt într-o perioadă în care nu știu exact ce vreau, dar sunt foarte deschis. Acum aștept să mi se întâmple. Nu stau cu mâinile în sân neapărat, dar ce o să mi se întâmple, o să mi se întâmple și o să știu ce fac.
Cum afli despre castinguri în teatru?
Afli de pe facebook. Îți mai zice câte un prieten. Castingurile devin din ce în ce mai deschise. Există o secretomanie din asta puțin sinistă în domeniu, dar lucrurile parcă încep să se schimbe un pic.
Ce fel roluri ți-ar plăcea să joci mai departe?
Nu am preferințe. Îmi plac și rolurile dramatice, și rolurile comice, și tragice și absurde. Mi-ar plăcea foarte mult să fac un spectacol de mișcare. Demult îmi doresc asta, foarte mult chiar. Bunicul meu a fost coregraf și cumva de la el îmi doresc foarte mult chestia asta. Îmi place foarte mult să dansez.
De ce nu te apuci să faci un spectacol pe cont propriu?
M-am gândit și la asta. M-am gândit să-mi fac un one-man show, dar cred că mi-ar fi foarte greu să adun ideile pe o singură direcție. Am tot felul de idei pe care nu aș putea să pe pun pe toate cap la cap fiindcă ar ieși o ciorbă îngrozitoare. Poate o să fac asta la un moment dat. Vreau un spectacol de teatru-dans, gen Zic-Zac pe care îl ador, știindu-i pe Andrea și Ștefan din facultate de la Cluj.
Care-i diferența dintre facultatea de la Cluj și UNATC, tu studiind la ambele?
Asta e o discuție foarte lungă… La Facultatea de actorie din Cluj se lucrează foarte mult pe expresie. Se dezvoltă foarte mult expresia corporală, expresia feței și tot felul de genuri de expresii. Înveți să te exprimi prin foarte multe feluri. La UNATC se pune foarte mare accent pe psihologic și pe realism. Nu zic că e una e mai bună și celalaltă nu, zic că varianta ideală ar fi cea o combinație între facultățile astea două. De când am ajuns la București și am văzut cum se lucrează acolo, mi-am dat seama că ideal ar fi un amestec dintre Facultatea de la Cluj și UNATC, fiindcă fiecare e foarte bună cumva pe culoarul ei, dar dacă s-ar îmbina ar fi ceva excelent și ar ieși niște actori totali, care ar fi mult mai bine pregătiți pentru proiectele care vor urma.
Crezi că lipsește ceva la pregătirea actorilor de la UNATC?
Eu nu știu cum se lucrează la licență la UNATC, dar la master se lucrează foarte bine. Îți spun sigur că lipsește din pregătirea actorilor de la Cluj și invers. Ceea ce se face la UNATC lipsește din pregătirea actorilor de la Cluj.
Tu te-ai completat cu ambele.
Am încercat și încă încerc. Toată viața înveți și niciodată nu ești pregătit pentru nimic complet.

https://www.youtube.com/watch?v=U1cWxSSS8HQ