Corb celScopul : a scrie pentru a nu te sinucide
Modalitatea : un melanj neprotocolar de structuri literare
Timpul actiunii: duminica, 14 septembrie, un an din calendar…
Personajele: autorul, Poe, G.

Actul I, scena I (interiorul unui cafe internet din apropiere de Piata Romana)

Autorul: – Astazi am ales in mod deliberat sa nu te mai stresez cu gasirea unei solutii pentru a fi impreuna fiindca mi-ai oferit o zi superba ieri, cand a fost in 13…
Am plecat de dimineata, desi as fi vrut sa mai tandalesc putin…
Fiecare imagine a ta se imprima in memoria mea …

(fara sa pot evita, se infiltreaza aici un fragment din “Le pont Mirabeau” in interpretarea lui Marc Lavoine…

Exista versuri predestinate:

La joie venait toujours apres la peine

/si voi scrie fara accentele frantuzesti fiindca cine stgie franceza isi da seama ca… /

(dar as avea nevoie de un psiholog sa imi explice DE CE merg singur pe strada si simt nevoia sa vorbesc cu tine…
mi-ai lipsit enorm cat ai fost plecata din oras…
mergeam pe strada singur si vorbeam cu tine…
si tu imi spuneai la telefon MI-E DOR DE TINE !
Si mie mi-era dor de tine…

descoperisem o melodie, care mult timp nu am stiut cine o canta:

Apoi am fost hipnotizat de Bob Marley sa-i ascult melodia de sute si sute de ori…

Ar trebui sa ma intorc la ziua de ieri…
cand am ascultat impreuna
Vunk & Antonia (Pleaca)

http://youtu.be/PGCt6JiWObw Vunk si Antonia – Pleaca

Era miercuri spre joi
Ma iubeai pan’ la cer si inapoi
Doua nopti mai tarziu
Nu puteam sa zbor sau sa mai fiu…

Poza ta la minut
O scrisoare si’atat, minic mai mult
Scria negru pe alb
Adiooo! exclamat la final…

Pleaca! maine o sa-mi treaca
Ce daca durerea a venit si nu mai pleaca
Lasa-ma sa mor de dor
Fericirea mea, la naiba!
Pleaca!

Am ramas ca un orb
Nu te mai vad la mine-n viitor
Am ramas ca un mut
Nici n-am mai apucat sa te sarut…

Pleaca! maine o sa-mi treaca
Ce daca durerea a venit si nu mai pleaca
Lasa-ma sa mor de dor
Fericirea mea, la naiba!

Pleaca! maine o sa-mi treaca
Ce daca durerea a venit si nu mai pleaca
Pleaca

LASA-MA SA MOR !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Poe : – Once upon a midnight dreary, while I pondered weak and weary,
Over many a quaint and curious volume of forgotten lore,
While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping,
As of some one gently rapping, rapping at my chamber door.
`’Tis some visitor,’ I muttered, `tapping at my chamber door –
Only this, and nothing more.’

( fara nici o legatura , desigur, un vals…

…am plecat de la tine ca un corp fara viata si am stiut ca vei aparea la fereastra sa imi spui inca ceva…sa te maio vad…sa te mai sorb in fiinta mea, indragostita nebuneste de tine…sa pot sa mai respir cateva secunde aerul rece al dimineatii…sa nu mor pe treptele acelea care ma desparteau de tine…sa nu…


Actul II

Autorul : – Am ajuns acasa, m-am schimbat, m-am ras si m-am imbracat intr-o pereche de blugi…
Dar simteam nevoia imperioasa sa te revad…sa respir aerul prin care trecusem impreuna…Stiam ca stii ca te iubesc enorm…Dar nu eram cu tine si asta ma facea sa sufar enorm…desi cand eram cu tine uneori

Si atunci am decis sa trec din nou prin locurile prin care fusesem cu tine…

Poe: http://youtu.be/C4bb_6MmgZo
G. : – Unde esti in aceasta duminica frumoasa?
Soarele meu…Irealul meu…tot ce am eu mai scump pe lume ……..TU ESTI !

(si lacrimile noastre curg in tacere…poate ca niciodata nu vom…dar exista un anotimp pentru fiecare
lucru…)

Autorul: – Si atunci m-am dus la baie, mi-am dat jos tricoul si m-am uitat in oglinda…sa vad urmele unghiilor tale in carnea mea…
Mi s-a parut ca acolo incep sa creasca pene…ca sunt semnele unor aripi de corb…care vor trebui sa creasca imens…spre a ma proteja sa zbor de la etajul VII…cand voi zbura…intr-o zi…

Actul III

G. : – Unde esti tu, soarele meu?
Autorul: – Poate ca mainile nostre, care au o aura extrem de compatibila…
G. : – Daca mai faci asa…schimb metroul…
Autorul:

FINAL :

(o marturisire a autorului, citita de G. la mult timp dupa ce fusese scrisa)

“…Trecuse un timp de cand in umerii mei incepusera sa creasca niste pene…Eram convins ca erau aripi de corb si m-am ridicat incet pe balustrada de la etajul VII…
Inainte de a-mi desface aripile am vrut sa mai ascult inca o data o melodie la chitara:

Poate ca melodia aceea avea darul sa ma motiveze, sa nu imi mai para rau de nimic, SA MA DESPRIND…

Fara regrete, fara ani…o desprindere usoara…
Si realizez inca o data ca DOAR IN VIS totul este ASA CUM AR TREBUI SA FIE !!!

(pe caldaram, a doua zi in zori, se gasi trupul unui corb urias, care parea sa aiba maini…si in mainile sale era un trandafir din cuvinte:

Si deasupra VISUL, visul acela urias…in care noi doi…

Ioan Iacob