Archive for august, 2014


VenusCercetătorii Muzeului Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, din cadrul Complexului Național Muzeal ”Curtea Domnească” din Târgoviște, reprezentați prin dr. Elena-Cristina Nițu, cercetător științific II, șefa șantierului, și dr. Ovidiu Cârstina, directorul muzeului, împreună cu 7 studenții și masteranzii de la Universitatea Valahia din Târgoviște (Marius Florică, Alina Căpățână, Florin Lupu, Sebastian Șerbănescu, Alexandru Mirică, Alberto Nițu, Marian Leu), un absolvent de la Universitatea de Vest din Timișoara (Remus Dincă) și un cercetător științific de la Complexul județean muzeal Neamț (Constantin Preoteasa), sub coordonarea prof. univ. dr. Marin Cârciumaru, au făcut în șantierul arheologic de la Poiana Cireșului-Piatra Neamț cea mai importantă descoperire arheologică din România, prin  dezvelirea unicei statuete de peste 20.000 de ani vechime. Ea face parte din categoria așa ziselor Venus gravetiene, recunoscute în relativ puține locuri din spațiul euro-asiatic. De fiecare dată când s-a făcut o astfel de descoperire a fost calificată ca ”regina” cercetărilor arheologice. De acum încolo orice tratat de Istoria artei de pe teritoriul României va trebui să înceapă cu această descoperire.

2Importanța statuetei Venus din România este imensă pentru că raritatea unor astfel de descoperiri face din ea un autentic simbol național. Descoperirea ei la Poiana Cireșului – Piatra Neamț – nu este întâmplătoare, pentru că acest șantier a oferit până acum circa 2/3 din toate obiectele de artă mai vechi de 15.000 de ani recuperate pe teritoriul României. De altfel, descoperirile din acest an reprezintă un adevărat tezaur de obiecte de podoabă paleolitice care ne îndreptățesc să circumscriem România, din acest punct de vedere, în patrimoniul universal. Ele, prin valoarea excepțională, vor face rapid înconjurul lumii, pentru că este aproape fără precedent ca într-o unică campanie de săpături arheologice, care a acoperit doar 16 m p, să se concentreze o densitate așa de mare de artefacte de acest fel. Pe lângă Venus de la Poiana Cireșului, în acest an s-au mai descoperit în acest șantier două pandantive și o mărgea din piatră și două pandantive din canini de vulpe și cerb, alături de o mare diversitate de unelte din os și corn pentru prelucrarea pieilor de ren și bizon, vărfuri de suliță din corn și os de ren, sute de utilaje litice cu diverse funcționalități și mii de resturi osteologice în adevărate structuri de abataj a renilor etc. Cercetările mai continuă câteva zile, încât nu sunt excluse alte surprize.

Menționăm că cercetările din acest an, în lipsa fondurilor care trebuiau să vină de la Ministerul Culturii, s-au desfășurat prin contribuția financiară a Asociației ”Geto-Dacii” și a Complexului Național Muzeal ”Curtea Domnească” din Târgoviște.”

Dr. cercetător Elena Nițu și Prof. univ. dr, Marin Cârciumaru

Untitled-1Pictura este o ramură a artelor plastice care reprezintă realitatea în imagini artistice bidimensionale, create cu ajutorul culorilor aplicate pe o suprafață (pânzăhârtielemnsticlă etc.). Scopul este de a obține o compoziție cu formeculori, texturi și desene, care dă naștere la o operă de artă în conformitate cu principiile estetice.

O mare parte din pictura artei occidentale și orientale este dominată de motive religioase; exemple ale acestui tip de pictură sunt scenele biblice luate din pereții catacombelor și din plafonul interior al Capelei Sixtine, iar ale artei orientale sunt scenele din viața lui Buddha sau picturile mormintelor faraonilor egipteni care au reprezentat trecerea la imortalitate.

Pictura este una dintre cele mai vechi expresii artistice umane. În ceea ce privește estetica sau teoria artei moderne a picturii, ea este considerată o categorie universală care include toate creațiile artistice făcute pe suprafețe.

Cand vorbim despre genurile picturii, aceasta cuprinde la general peisajul si natura moarta ( natura statica ). Acestea la randul lor cuprind alte diviziuni, in functie de reprezentarea realitatii si a modului de reprezentare.

Încă de la finele secolului al XVI-lea, când a început să fie frecventat de artiști ca un gen de sine stătător, peisajul a evoluat rapid în preferințele acestora, devenind, în scurt timp, expresia lor favorită.

Această opțiune a fost posibilă datorită deschiderii pe care un asemenea tip de imagine o oferă artistului dar și receptorului nu doar la nivel epic sau pictural cât mai ales la cel emoțional. Este motivul pentru care, timp de aproape o jumătate de mileniu, a constituit – și subiectul este încă departe de a fi epuizat – una dintre cele mai fascinante și complexe aventuri ale fenomenului artistic universal.

Bineînțeles și arta românească, a fost serios marcată de subiect nu doar prin influența, așa acum prea des s-a afirmat, ci și datorită substanței noastre genetice.

În ultimele decenii, la noi și nu numai, datorită noilor încercări de expresii vizuale (media, performance, happening, etc.) se încearcă o marginalizare a tuturor formelor de artă „clasice”, implicit a peisajului, mai ales de către tinerii creatori care le cred desuete, și în contradicție cu ceea ce ei consideră performanță. Este o viziune excesivă care, deși firească vârstei și mai ales momentului de criză pe care îl traversează arta de o bună perioadă de timp, nu își găsește susținerea în realitate nici la nivelul artiștilor și cu atât mai puțin la cel al consumatorului de artă.

 Facand parte din peisaje, reprezentarea imaginilor citadine poate fi considerata ca o parte bine definita a picturii.

 

Tehnicile de pictură sunt clasificate în funcție de modul în care pigmenții sunt diluați și fixați pe suportul care este pictat. Acestea sunt: uleiul, ceara ( la care in prezent s-a renuntat, acuarela, guasa, acrylic, pastel, fresca, cerneala, tempera, grisaille, pointilism, vitraliu, action painting, graffiti.

 

Toate aceste tehnici de pictura le intalnim mai mult sau mai putin frecvent in toate lucrarile de pictura ce reprezinta aspecte, momente, imagini din interiorul unor orase, asa numitele „citadine”.

Ocupand un loc important in istoria picturii, atat veche cat si actuala, citadinele au fost si vor ramane intotdeauna teme preferate, favorite, ale artistilor vizuali.

Expozitia de fata, intitulata sugestiv „Citadine”, organizata de Galeria de Arta Elite Prof Art in Cotroceni, str. Dr. Ioan Nanu Muscel nr. 13, in imediata apropiere a comemorarii a 555 de ani de atestare a Bucurestilor, se doreste a fi un preambul, un moment in care am considerat ca aducerea in fata privitorului a unor imagini surprinse de artisti diferiti ca varsta, pregatire, etnicitate, in diferite orase, in diferite momente, in diferite perioade ale istoriei, in diferite veacuri, toate acestea nu pot decat sa duca la o incantare a vazului, acum, intr-o perioada a istoriei ata de zbuciumata. Lucrarile prezente in expozitie au darul si isi doresc a avea darul de a incanta privitorul, de a-l face ca pentru cateva momente, cand este in expozitie sa uite de tot ceea ce este afara.

Galeria dispune de operele de arta ale unor artisti trecuti mai demult sau mai de curand in nefiinta precum Gabriel Stefanescu Arephy ( 1893 – 1975 ), Mina Byck Wepper ( 1900 – 1964 ), Maria Banica Orascu ( 1908 – 1991 ), Traian Bradean ( 1927 – 2013 ), Dragos Vitelaru ( 1950 – 2009 ), ca si ale unor mari maestri ai artei romanesti contemporane, adevarati monstri sacri ai picturii, ca Nicolae Hilohi – Racauti, Mihail Gavril, Horea Cucerzan, Florin Barza, Nicolae Blei, Vergil Cojocaru – Cover, Constantin Daradici, Iulia Candea Daradici, Mihai Sarbulescu, Eugen Raportoru, Petre Emanuel Ghergu, Teodor Vescu, Radu Daranga, Carmen Bazilescu, Sorin Adam, Dan Constantinescu – Cocoru, Georgeta Grabovschi, Constantin Paunescu, Oana Paul, Mihai Gheorghe.

Si pentru ca tmosfera sa fie cat mai intima si primitoare, galeria dispune si de lucrarile de sculptura ale unor artisti romani de exceptie precum: Alexandru Grosu ( 1957 – 2014 ), Marcel Guguianu ( 1922 – 2012 ), Elena Surdu Stanescu, Nicolae Zambroianu, Gavril Nichitean, George Bilan, Cristian Crestincov, Bogdana Andras Felecan, Camelia Neagu Cogalniceanu, Irinel Neagu Cogalniceanu,

 

Adresandu-se publicului larg, iubitor de arta si de frumos precum si colectionarilor de arta, expozitia cu vanzare „Citadine”, este deschisa in perioada 28 august – 16 septembrie, zilnic intre orele 11.00 – 19.00 la sediul galeriei din Str. Dr. Ioan Nanu Muscel nr. 13.

Relatii pe facebook/galeriaeliteprofart, e-mail; galeriaeliteprofart2011@gmail.com sau la tel. 0766304055 Mihaela Pandelescu.

Incercati sa va faceti putin timp pentru a admira niste lucrari de mare valoare.

Va steptam cu placere.

 

Galeria de Arta Elite Prof Art

image002Institutul Cultural Român de la New York vă invită vineri, 5 septembrie, 2014, ora 7 pm, la un recital de pian susținut de tânăra pianistă Ana Antonia Tudose.

Recitalul de pian cuprinde piese din repertoriul clasic internațional și românesc: M. Jora – ,,Jouxjoux pour Madame”, W.A. Mozart – ,,Sonata nr. 7 do major K309”, Schumann-Paganini – ,,Studiu nr.3”, P. Constantinescu – ,,Joc dobrogean – toccata”, M. Negrea – ,,Trei dansuri româneşti” și ,,Alunelul”, Carl Filtsch – ,,Barcarola”, Fr. Chopin – ,,Nocturna” nr. 20 op.postum, Fr. Chopin – ,,Poloneza în sol diez minor” – op.postum.

Ana Antonia Tudose, elevă a Liceului de Artă ,,Carmen Sylva” din Ploieşti, în clasa a VII-a, are deja un impresionant palmares de premii și recitaluri de pian. În decembrie 2013, Antonia și-a făcut debutul în activitatea concertistică, interpretând alături de Orchestra Filarmonică din Ploiești, Concertul nr. 8 KV 246 de W. A. Mozart, sub bagheta renumitului dirijor Ovidiu Bălan.

Anul 2015 va însemna tot un debut: Antonia va participa la ”Valletta Piano Competition” din Malta. Îi dorim, de pe acum, mult success!

3ec92ccc-dce5-483c-adce-dd8b2044ee1aSâmbătă, 6 septembrie, de la 12.00 la 15.00 vă așteptăm să descoperim împreună un mod creativ de petrecere a weekendului: experimentarea uneia dintre cele mai vechi și spectaculoase arte decorative – mozaicul.
Vom lucra cu plăcuțe pe suport de carton, tonate și colorate, combinate cu cele acoperite cu foița de cupru și slagmetal.
La finalul atelierului, fiecare participant poate lua acasa mozaicul realizat.
Atelierul va fi susținut de artistul plastic Emilia Kiss.
a2cd3deb-28b0-40d1-b058-7f017b973f1aTaxa: 35 lei/persoana (donație sugerată). Banii vor merge către Proiectul Zâna Merciluță, sustinut de Merci Charity Boutique.
15 locuri disponibile

Adresa: Merci Charity Boutique – Str. Smârdan, nr. 13, etaj 1 (deasupra la French Bakery).
Sâmbătă, 6 septembrie de la 12.00 la 15.00.
Înscrieri la danielastaicu@yahoo.com până joi, 4 septembrie.

AFIS_ZIUA PORȚILOR DESCHISE – CASTRUL ȘI BĂILE ROMANE DE LA MĂLĂIEȘTIConsiliul Judeţean Prahova, Ministerul Culturii, Primăria comunei Dumbrăvești, Antiquitas, Muzeul Naţional de Istorie a României și Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, anunţă organizarea Zilei Porţilor Deschise a sitului arheologic „Castrul și băile romane Mălăiești”, ediția a doua, în data de 30 august 2014, cu începere de la ora 1000.

Cu acest prilej vor fi prezentate şi principalele descoperiri arheologice din băile romane (balnea), a căror cercetare care va fi finalizată în cursul acestui an. Prezentarea rezultatelor obţinute de cercetarea interdisciplinară a vestigiilor va fi dublată de cea a aplicațiilor de proiecte de finanțare care au în vedere valorificarea acestor vestigii în beneficiul public, ca vector de dezvoltare durabilă.

Ziua Porţilor Deschise va constitui un nou prilej de întâlnire şi discuţii în care să se regăsească deopotrivă comunitatea locală, autorităţile publice, comunitatea ştiinţifică şi vizitatorii de toate vârstele.

De-a lungul întregii zile vor fi realizate ghidaje în castrul și băile romane, vor fi prezentate modalitățile de înregistrare a datelor: măsurători cu stația totală, desen arheologic, GPR, prelevarea și înregistrarea artefactelor. Vor fi vizualizate diferite modele 3D ale obiectivelor cercetate, precum și ale unor situri similare.

De asemenea, vor fi realizate activități de divertisment: jocuri romane pentru copii, concursuri cu premii.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronica INOE2000 va prezenta metode și mijloace moderne de cercetare in situ pentru arheologie. Participarea se datorează proiectului POSCCE „Infrastructura Multisite pentru Creșterea Capacității de Cercetare și Inovare în Domeniul Optoelectronicii și Instrumentației Analitice” INOVA-OPTIMA, co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare „Investiții pentru viitorul dumneavoastră”.

 

Program:

10:00 Ghidaj pe sit – băile romane şi castru

11:00 Activităţi cu copiii, prezentarea metodelor de lucru folosite de arheologi – tehnici de săpătură

12:00 Ghidaj pe sit – băile romane şi castru

13:00 Prezentarea metodelor de lucru folosite de arheologi – măsurători şi desen arheologic

14:00 Ghidaj pe sit – băile romane şi castru

15:00 Prezentarea metodelor de lucru folosite de arheologi – prelucrarea artefactelor

16:00 Ghidaj pe sit – băile romane şi castru

17:00 Prezentarea metodelor de lucru folosite de arheologi – tehnici de săpătură

18:00 Ghidaj pe sit – băile romane şi castru

Discuţii pe teme arheologice, foc de tabără

Despre cer si pamant_Coperta1Vineri, 29 august 2014, incepand cu ora 16.00, Curtea Veche Publishing si Episcopia Greco-Catolica „Sfantul Vasile cel Mare” de Bucuresti lanseaza volumul “Despre cer si pamant. Papa Francisc despre familie, credinta si rolul Bisericii in secolul XXI”. Evenimentul va avea loc la Ceainaria Carturesti Verona (Str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15, parter). Intrarea este libera.

La prezentarea cartii vor lua cuvantul jurnalistul si analistul politic Emil Hurezeanu, Prof. univ. Marius Vasileanu, Rabinul Rafael Shaffer si jurnalistul Gelu Trandafir. Preasfintitul Mihai Fratila, Episcop greco-catolic de Bucuresti, va rosti un cuvant de multumire si de salut.

Lansarea cartii face parte din seria de evenimente dedicate instalarii canonice a Preasfintiei Sale Preasfintitul Mihai ca prim Episcop al noii Episcopii Greco-Catolice „Sfantul Vasile cel Mare” de Bucuresti. Teritoriul canonic al noii eparhii greco-catolice cuprinde capitala Romaniei si judetele provinciei istorice a Tarii Romanesti (Oltenia, Muntenia si Dobrogea).

Despre cer si pamant”, aparuta la Curtea Veche Publishing in traducerea lui Dan Munteanu Colán, este rezultatul unei serii de convorbiri profunde pe care Cardinalul Jorge Mario Bergoglio — devenit intre timp, pe 13 martie 2013, Papa Francisc — si Rabinul Abraham Skorka. Dumnezeu, fundamentalismul, ateii, moartea, Holo­caustul, homosexualitatea, capitalismul sunt doar cateva dintre subiectele asupra carora se opresc noul conducator al Bisericii Catolice si ilustrul rabin Skorka.

Volumul „Despre cer si pamant” este disponibil pe site-ul www.curteaveche.ro si in librarii la 35 de lei.

 

Pe data de 18 septembrie, la orele 17h00, la Centro de Estudos Sociais al Universităţii din Coimbra (sala 1), Bogdan C. Iacob va lua parte la un dialogul intitulat „A Global 1989 and the End of the Cold War”. Parteneră la această discuţie va fi Prof. Dr. Maria Paula Meneses, cercetătoare la Centro de Estudos Sociais (Universidade de Coimbra). Acest eveniment este organizat în cadrul Nucleului de studii despre democraţie, cetăţenie şi drept (Núcleo de Estudos sobre Democracia, Cidadania e Direito – DECIDe), al proiectului ALCORA – Novas perspectivas da Guerra Colonial: Alianças secretas e mapas imaginados (Noi perspective ale Războiului colonial: alianţe secrete şi hărţi imaginate).
16177_0_1Între 19 și 20 septembrie, la Universidade Nova din Lisabona (Faculdade de Ciências Sociais e Humanas, auditoriul 1), va avea loc a XXIII-a ediție a Școlii de Vară cu titlul „1989: The year the Cold War ended?”, organizată de Instituto de História Contemporânea al Faculdade de Ciências Sociais e Humanas. La acest eveniment, Bogdan C. Iacob va susține pe data de 19 septembrie, orele 12h00, prelegerea cu titlul „Ruinele istoriei: prăbușirea socialismului și moștenirile sale după 1989/History’s Debris: The Collapse of Socialism and Its Legacies after 1989”.

Intervenția lui Bogdan Cristian Iacob va aborda contextul prăbușirii regimurilor comuniste luând în considerare factori complementari discursului dominant – care se axează asupra rolului societății civile în cadrul acestui proces -, respectiv rolul naționalismului în perioada socialismului de stat și paradigma comunismului ca civilizație, ca modernitate alternativă. Pentru mai multe informaţii despre Şcoala de Vară: http://www.ihc.fcsh.unl.pt/pt/encontros-cientificos/cursos-de-verao/item/37076-25-anos-da-queda-do-muro-de-berlim
Bogdan C. Iacob a obţinut titlul de doctor în istorie la Universitatea Central Europeană cu teza Stalinism, Historians, and the Nation. History-Production in Communism Romania 1955-1966. A fost cercetător asociat la diverse instituții academice, printre cele mai recente amintim Imre Kertész Kolleg (Jena) și Center of Advanced Studies (Sofia). Din luna octombrie 2014 va fi cercetător asociat la New Europe College (București). A publicat numeroase articole pe teme precum istoria politică și culturală a comunismului, scrierea istoriei în Europa de Est precum și raportarea la trecutul comunist. Printre aceste se numără: „Revisiting Romanian History Through Concepts”, Contributions to the History of Concepts, vol. 9, nr. 2, 2014; „The Communist Regime in Romania. Interpretation or Condemnation?”, Südosteuropa-Mitteilungen, vol. 54, nr. 2, 2014; „Is It Transnational? A New Perspective in the Study of Communism”, East Central Europe, vol. 40, nr.1 (2013). A colaborat cu Vladimir Tismăneanu în calitate de co-editor al lucrării The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History (CEU Press, 2012) și Remembrance, History, and Justice. Dealing With the Past in Democratic Societies (CEU Press, 2014).

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) organizează între 27 august și 21 septembrie o nouă ediție a Caravanei LSRS. Succesul din anii anteriori și reușita ediției din primăvara lui 2014 au demonstrat că interesul tinerilor români pentru studiile peste hotare este din ce în ce mai mare și nevoia de informații a acestora crește proporțional. De aceea, ediția de toamnă a Caravanei LSRS va păstra în mare parte formula care a consacrat acest proiect, dar va merge mai departe pentru a le oferi participanților accesul direct la informațiile care le sunt necesare.
Astfel, Caravana LSRS 2014 – ediția de toamnă constă în organizarea unor seminarii ce au ca scop informarea, ghidarea și susținerea tinerilor cu privire la oportunitățile academice internaționale. Seminariile sunt susținute de studenți sau absolvenți români din străinătate și vor consta în prezentarea pașilor necesari în realizarea unei aplicații de succes la o universitate din afara României, precum și împărtășirea experiențelor de studiu și trai peste hotare.
logo_caravana-smallNoutatea toamnei constă în organizarea unor mini-conferințe în paralel cu seminariile obișnuite pe tema studiului în străinătate. Structura acestor mini-conferințe va fi mai elaborată și mai interactivă, menită să implice activ participanții în procesul de informare. Pe lângă prezentarea studiilor în străinătate și a oportunităților oferite de diferite țări pentru studenții internaționali, la aceste mini-conferințe vor participa speakeri consacrați care au absolvit universități din străinătate și cu care tinerii prezenți să poată discuta direct despre ce înseamnă studiul la universitatea respectivă și experiența academică în străinătate. De asemenea, se vor organiza workshop-uri pe teme precum procesul de aplicație, scrisoarea de intenție, posibilitățile de finanțare etc., precum și sesiuni de networking informal.

Caravana LSRS 2014 – ediţia de toamnă va ajunge în taberele studențești și școlare de la Eforie Sud, Costinești, 2 mai, Vama Veche și Bușteni precum și în orașele mari din țară, pentru a asigura posibilitatea pentru cât mai mulți tineri interesați de a participa la aceste seminarii și mini-conferințe. Astfel, Caravana va trece prin: Baia Mare, Cluj, Craiova, Caracal, Brașov, Bucuresti, Sighișoara, Sibiu, Iași, Timișoara, Pitești și Arad.

Pentru mai multe detalii despre proiect și pentru programul complet al evenimentelor din cadrul Caravanei LSRS, vă invităm să consultați site-ul http://www.lsrs.ro/caravana/

Susţinem şi ne susţin: British Council, Educativa, USR, UNSR, UN Youth Association of Romania, Consiliul Național al Elevilor, Consiliile Județene ale Elevilor din județele în care au loc evenimentele, SmartDreamers, Scoala de Valori și Liga Studentilor din Facultatea de Automatica
si Calculatoare – Universitatea „Politehnica” din Timisoara

Parteneri media: Parteneri media: Radio România Internațional, Radio România Cultural, Agenția Națională de Presă AGERPRES, Agenția de Presă RADOR, Evenimentul Zilei, RomâniaPozitiva.ro, OnlineStudent.ro, DiasporaLive.ro, Edu-news.ro, Studentie.ro, StiriONG.ro, AcademicLink.ro, iQool.

Contact:
Telefon: 0745 885 515

Telefon: 0726 339 256
E-mail: andrei.dinca@.lsrs.ro

E-mail: alexandra.sasu@de.lsrs.ro

Bucharest Photo Week

header-verdeÎntre 5 și 14 septembrie încercăm să creăm în centrul Bucureștiului, între Bd. Unirii și Șos. Kiseleff, un coridor al artei fotografice în care să ne bucurăm simplu, prin ateliere de fotografie, expoziții, proiecții și întâlniri, muzică și pasiune pentru frumos.

Viziteaza și tu evenimentele din cadrul proiectului Bucharest Photo Week, primul festival de fotografie din București!

Eveniment aflat la prima ediție în 2014

Primul festival internațional de fotografie găzduit de capitala României

Manifestare de tip festival, sub egida Grupului Filos în asociere cu  Asociația EXPOSURE și Asociația ROST.

Dedicat în principal sărbătoririi fotografiei românești și internaționale

15 expoziții, 12 ateliere de fotografie, 10 proiecții de fotografie și film, peste 100 de fotografi implicați

Focalizat pe creșterea gradului de conștientizare asupra rolului pe care fotografia îl joacă în viața noastră

Proiect ce face parte din programul București 555, susținut de ArCuB și Primăria Municipiului București

Lista evenimente

26 august – 11 septembrie: Expozitie retrosepctiva Octavia Taralunga la Cercul Militar national din Bucuresti.

foto Madalina Corina Diaconu

41 237   5 6  8