Archive for ianuarie, 2013


Copie-a-Vavila_Popovici.01bDouă cărţi de Vavila Popovici 

Scriitoarea Vavila Popovici – poet şi prozator – s-a mutat de puţini ani în America, acolo unde cele două fiice ale sale trăiesc de mai multă vreme. „S-a mutat” este un fel de a spune, pentru că românca piteşteancă, ieşeancă pe vremea studenţiei, a luat cu ea şi zestrea de neegalat (şi de neînlocuit cu nimic altceva) pe care ţara natală, România, o oferă fiilor săi cu o generozitate mai anevoie întâlnită de alte meleaguri. Precum melcul cu cochilia lui, Vavila Popovici a luat în suflet ţara. Iar cărţile pe care le scrie şi le tipăreşte peste oceanul cel mare au în miezul lor tot ţara, cu toate ale sale – mai bune, mai rele, – scriitoarea ştiind că o dragoste adevărată, pentru a fi completă, nu reţine doar părţile frumoase ale vieţii, ci şi pe cele de pe cealaltă parte a… monedei. În această ordine a lucrurilor, cele două cărţi la care voi face referire mai departe mi se par pe deplin edificatoare.

Prin toate cărţile pe care scriitoarea Vavila Popovici le-a dăruit, cu generoasă dragoste, publicului cititor (din România, iar acum şi din America), răzbate, uneori avântat, alteori molcom, fiorul iubirii. Este izvorul de apă vie al tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, care dă operei scriitoarei fior şi durabilitate, valoare morală şi artistică. Este dovada unei structuri umane creatoare de profunzime şi altitudine, deopotrivă raţională şi sentimentală, sensibilitatea feminină ridicându-se deasupra înţelesului uzual al acestei formulări, deseori controversată. Iubirea autoarei depăşeşte limitele unui simplu sentiment, fie el şi puternic, şi statornic, şi unic; ea este o stare – raţională ţi emotivă – un univers mult mai complex şi mult mai bogat în sensuri şi în conţinut. Fapt dovedit nu doar de „Iubirea cea dintâi”, cu care se deschide volumul de poeme „Scrisori de departe” (Made in the USA, Charleston SC, 08 June 2010):

Scrisori_de_departe_2010„Iubirea cea dintâi e niciodată moartă,

deşi-i din spumă pură de valuri risipite.

Trăieşte în adâncuri de mare-ntunecată,

cu forţe neştiute, calme şi-adormite.

Iubirea cea dintâi e niciodată moartă.

E cea dintâi vioară dintr-un concert de îngeri”.

În cazul scriitoarei Vavila Popovici, dragostea, ca stare de spirit dominantă, poate fi asemuită cu un izvor fără de istov ce se ramifică în mai multe pârâiaşe. Sau unui arbore cu o coroană bogată şi viguroasă. Dragoste faţă de omul de lângă ea, faţă de copilărie şi locurile natale, faţă de părinţi şi de toţi cei ce i-au fost alături şi i-au vegheat creşterea, faţă de Divinitate, faţă de marea carte a Istoriei neamului, faţă de natură, faţă de tot ce i-a oferit viaţa frumos şi binefăcător, faţă de toate cele bune ale lumii, pe care poeta le vede cu ochi lucid şi le judecă cu gând drept. Rememorând, ea îşi aminteşte că „un bărbat îmi aducea flori”, strigându-i apoi: „Vino să vezi visul din vis”, regretând mai pe urmă: „Dacă aş fi fost un arbore…”, dar „speriată am început să-mi pun întrebări”, la unele găsind şi răspunsuri: „Poezia e aura unei piese a lui Shakespeare”, „E o melodie cântată / pe strunele viorii Stradivarius. / E culoarea şi lumina dintr-un tablou al lui Rembrandt. / E marmură de Carrara / dăltuită de Michelangelo. / E o piruetă a Anei Pavlova.” De unde se poate deduce că dragostea scriitoarei pentru Poezie este, ea însăşi, un univers, un spaţiu în care încap toate minunile pământului. Dar, şi din acest volum se bine-înţelege că dragostea nu este întotdeauna doar un tărâm al fericirii. Nu numai pierderea omului iubit produce durere şi ne-mângâiere. Sensibilitatea deosebită, precum şi luciditatea particulară fiinţelor puternice au netezit calea dreptei judecăţi şi a împăcării cu un destin zbuciumat, în care – vrând-nevrând – au încăput toate cele ale unei lumi încâlcite şi pline de tot soiul de cumpene şi praguri: „Uneori efluxuri de dragoste / spre semeni revărsate, / alteori refluxuri dureroase-şi fac loc / în mine”. „O, anii mei risipiţi / ca nişte frunze de plop! / Iubirile mele / prefăcute în versuri poeme!” La drept vorbind, aceasta este mare victorie a poetei, obţinută în lupa ei cu viaţa, cu bucuriile şi cu tristeţile iubirii: prefacerea înfrângerilor în biruinţe, folosind cu iscusinţă armamentul din dotarea artei poetice. Supravieţuire prin Poezie.

Cu toate că respiră multă delicateţe, muzicalitate şi implicare sufletească, versurile din acest volum nu reuşesc – nici nu-şi propun – să tăinuiască dramatismul pe care starea de iubire îl cunoaşte, frământările lăuntrice răzbătând prin ferestrele larg deschise ale sufletului cald şi ocrotitor. Vavila Popovici găseşte resurse şi căi de evitare a două mari primejdii: căderea în pesimism sau urcuşul în idilism. Dreapta cumpănă împlineşte portretul unui creator matur în gândire şi în exprimare. Cu atent supravegheată înţelegere, ea îşi preface trăirile în păsări cu aripi ne-căzătoare. Ea este un împătimit semănător de dragoste: „Ce faci cu-atâta iubire? / M-ai întrebat într-o zi./ O semăn, ţi-am răspuns, / ţinând pumnii strânşi. / O semăn, privesc cum răsare / şi-apoi mângâi răsăriţii / cu palmele deschide, / din care îmi cad încă seminţe.”

La un moment dat, Vavila Popovici mărturiseşte: „Îmi trăiesc viaţa printre fantasmele îndoielii: / Poate-a fost un vis? / O candelă în viaţa mea să fi fost? / Muţenia vieţii mă exasperează!” Într-un alt poem, ea continuă cu nedumeririle, care vizează în sens filosofic noimele şi esenţa existenţei: „Mă-ntreb, iartă-mă Doamne, / la ce atâta trudă pentru a înţelege / atât de puţin?” Pentru ca , mai pe urmă, să dezvăluie (e drept, voalat) taina – ca zbatere şi aspiraţie – pe care nu şi-o poate reprima: „Niciodată nu vei putea spune / câte vise ai înălţat, / câte gânduri ai înnodat, / cum au ţâşnit cuvintele, / cum le-ai aşezat în caiete, / pagină cu pagină, noapte de noapte. / O, munca asta de nimeni ştiută, / necunoscută nicicând!” Este strigătul surdinizat al creatorului – el însuşi uimit în faţa propriului efort de metamorfozare a unor realităţi în fior poetic, dar şi speriat faţă de destinul operei sale. E semnul conştientizării demersului personal, care capătă valenţe cu amplitudini pe care doar cititorul le poate comensura. Autoarea îşi asumă efectele vânturilor şi valurilor, fără de care arta ar avea o existenţă nevoiaşă. Încă o dată, sentimentul iubirii le biruie pe toate celelalte.

Preaplinul_Tacerilor_2010Tot în anul 2010, dar în luna decembrie, Vavila Popovici a mai tipărit o carte: „Preaplinul Tăcerilor – Viaţa în comunism” (Made in the USA, Charleston SC, 08 December 2010). Titlul propriu-zis, „Preaplinul tăcerilor”, sugerează starea poetică. Partea lămuritoare – „Viaţa în comunism” – însă, te coboară cu picioarele pe pământ şi te dumireşte: ai în faţă un volum de proză, cu iz de analiză socială în haină de cronică istorică. O cronică realizată literar, însă, într-o manieră ceva mai rar folosită: dialogul (ca interviu). O convorbire lungă şi foarte interesantă, sub raportul ideatic, în primul rând, dar şi al viziunii obiective în care autoarea (ea însăşi personaj al cărţii) judecă un timp istoric în care parte subiectivă a fost.

Stăpână pe tehnica scrierii unei cărţi, în general, dar – cum se poate observa – şi a uneia de un fel deosebit,  Vavila Popovici îşi dovedeşte încă o dată iscusinţa comunicării cu cititorul, fără ca acesta să-şi dea seama că tocmai el este ţinta finală. Îndrăzneala de a comunica, chiar din debutul volumului, deznodământul naraţiunii iscusit dialogate, s-a dovedit un risc cu fermitate depăşit: „Ştii, dragule, nu-mi venea să cred că vei intra în somn adânc, din care nu te vei mai putea trezi. A MURI, ce înseamnă a muri?” (…) „Mai târziu mi-am dat seama că moartea se-nvaţă precum viaţa…” Prima lecţie de moarte şi de viaţă îi este oferită de însuşi omul purces pe drumul fără de întoarcere: „Omul în faţa primejdiei şi în faţa morţii îl caută şi îl găseşte pe Dumnezeu.” (…) „Ne naştem în lumină şi ne-ntoarcem în lumină…”

Viziunea filosofică a autoarei transpare fără chin. Este modul raţional echilibrat în care autoarea se poziţionează faţă cu toate cele ale existenţei umane. Şi ale morţii, se înţelege. Dialogul – în final un monolog… dialogat – este unul de substanţă, ideile şi întâmplările armonizându-se şi, în cele din urmă împlinind o frescă a unui timp adânc frământat, social în primul rând, cu efecte dramatice, tragice asupra omului rămas, cu riscul morţii, în poziţie verticală. Nu de drepţi, a se reţine diferenţa! „Învăţând să trăieşti frumos, vei şti să mori frumos” – îşi aminteşte scriitoarea de zisa lui Confucius. De remarcat faptul că radiografia pe care Vavila Popovici o face societăţii comuniste din perioada 1944-1989 are în vedere ansamblul acesteia, în cuprinzătoarea şi condamnabila ei alcătuire. Experienţa proprie este doar platforma. Este doar îndemnul. Este principalul argument al demersului. De unde şi veridicitatea faptelor narate, dar şi a stării mentalo-psihice în care se produce această admirabilă scriere. Proiectând acest film pe ecranul fiinţelor noastre, autoarea ne face pe noi (cei mai copţi) părtaşi la actul rememorării, pe ei (cei mai tineri) îi face să tresară, să-şi pună întrebări şi, eventual, să caute răspunsuri.

De altfel, pe parcursul întregii cărţi (peste 360 de pagini), Vavila Popovici apelează, în sprijinul propriilor argumente şi meditaţii privind viaţa şi moartea (care înseamnă aproape în egală măsură bucurie şi suferinţă), la ajutorul unor mari gânditori, oameni de litere şi de cultură remarcabili, intraţi definitiv în conştiinţa omenirii, chiar şi în timpul de acum, care pare a fi potrivnic pregătirii teoretice, de cultură generală, cum obişnuim să spunem. Prin urmare, nu e deloc întâmplător faptul că autoarea pune în capul cărţii sale un citat din marele Will: „Dacă se va întâmpla acum, nu va veni pe urmă. / Dacă nu va veni pe urmă, se va întâmpla acum. / De nu se va întâmpla acum, totuşi va veni pe urmă. / Totul e să fii pregătit.” Fără a face o pledoarie pentru o astfel de atitudine, Vavila Popovici se situează pe o poziţie superioară judecăţii obişnuite, profane, asupra celor două componente ale existenţei umane, viaţa şi moartea. Cu toate că şi ea, dar mai ales partenerul ei de viaţă, au suferit enorm de pe urma regimului comunist din România, autoarea nu cade în patima răzbunării, fie şi verbale, îndemnând la o judecată lucidă, dar cu atât mai aspră. „Întrebarea pe care ne-o punem şi pe care şi-o pun cei din jurul nostru este dacă trebuie păstrate în memorie momentele triste, dureroase ale vieţii? Dar cum altfel s-ar putea povesti generaţiilor mai tinere despre ceea ce s-a întâmplat cu noi, dacă am da totul uitării? Paul Valery spunea că «uitarea este binefacerea ce vrea să corupă istoria»”.

Ştie toată lumea că problema comunismului în România nu poate fi pusă şi soluţionată pe căi ocolitoare. Adică mincinoase, tăinuitoare ori mistificatoare a adevărului, aşa cum s-a procedat: foşti comunişti, fii de foşti comunişti înfocaţi, foşti (şi actuali) securişti, mai ales, s-au apucat, cu neruşinată obrăznicie, să judece şi să condamne comunismul. Ce a ieşit din toată această poveste cu iz de vodevil, metamorfozat în mascaradă, de asemenea cunoaşte tot românul. Numai că, în zadar „tot românul plânsu-mi-s-a”: destule apucături au fost preluate… creator de profitorii optzecişinouă-işti, ducând, ei, pe cele mai înalte culmi o corabie fără timonă şi fără ochean, poporul român devenind naufragiatul fără colac de salvare. Omul la apă!

O idee extrem de inspirată, nu doar prin multiplele portiţe deschise interpretărilor de tot felul, marchează multe din paginile cărţii: Tema suferinţei. O temă îndelung şi profund discutată de la începuturile lumii. Adică odată cu izgonirea din Rai. Credinţa creştină propune suferinţa ca mijloc de purificare spirituală şi de ridicare a omului deasupra tuturor relelor născocite de diavol. În acest registru rezonează şi cartea la care fac referire, autoarea dovedindu-se nu doar o bună creştină, ci şi un om sensibil şi înţelegător. La fel ca mulţi alţi oameni de valoare care au populat ani lungi temniţele comuniste din România, Alexandru Paleologu (citat în carte) susţine că suferinţa este parte a fericirii: „Cine fuge de suferinţă ratează fericirea.” Dacă suferinţa lui Eminescu – să zicem – era „dureros de dulce”, în cazul lui Radu Gyr aceasta a însemnat pierderea celei mai frumoase părţi de viaţă: „… Bătrâni cu obrazul de ceaţă, / Cu paşi năclăiţi în tristeţe, / Prin moarte au trecut, nu prin viaţă, / Noi nu am avut tinereţe.” De unde se poate naşte întrebarea: Suferinţa este condiţia fără de care fericirea nu poate să existe? Istoria lumii, a culturii filosofice, îndeosebi, semnează multe şi felurite răspunsuri la această întrebare. Întrucât nu mă consider calificat pentru a da şi eu un răspuns limpede formulat şi credibil argumentat, am să spun doar: Nu neapărat!

Dacă peste unele aspecte ale cărţii am trecut cu bună ştiinţă, dar fără rea credinţă, nu pot să nu închei aceste sumare însemnări fără a reproduce, selectiv, propoziţiile din finalul romanului, pe care le socot ilustrative pentru structura de bun creştin a autoarei: „Dragul meu, simt cum vine amurgul cu lentoarea sa…” (…) „O pasăre ascunsă-ntre frunze va cânta ultimul cânt. Un vânt mângâietor va trece şi va lua cu el amintirile dureroase…” (…) „Tu mă vei striga, de undeva, cu acelaşi glas şi nume de Înger…” (…) „Şi va fi din nou primăvară…” (…) „Vom fi izbăviţi pentru totdeauna de vitregiile vremurilor pe care le-am trăit…”

Vasile Filip


h_logo_official_largeVladimir Sorokin, faimosul autor al trilogiei “Gheaţa”, considerat unul dintre cei mai spectaculoşi şi mai controversaţi scriitori ruşi contemporani, se numără printre cei zece finalişti pentru Premiul Internațional Man Booker 2013.

Scriitorul rus, a cărui operă a fost tradusă în peste 20 de limbi, este unul dintre cei mai populari autori ruşi contemporani, cunoscut în Occident încă înainte de căderea regimului sovietic. Vladimir Sorokin a fost în 2011 laureat al Premiului Marea Carte (Bolshaja kniga) şi în 2001 al Premiului Booker Rusesc, dar şi al Premiului Andrei Belîi pentru „servicii deosebite aduse literaturii ruse“.

ViscolulLa Curtea Veche Publishing au fost publicate patru dintre volumele sale, printre care și „Ziua opricinicului” (2008), o satiră politică acerbă, ce a dezlănţuit dezbateri şi polemici aprinse în cercurile literare şi politice din Rusia, dar şi în presa occidentală. Cel mai recent titlu tradus în limba română este „Viscolul”, publicat în 2012, iar alte titluri apărute la editură sunt „Gheața” (2006) și „Kremlinul de zahăr” (2008).

În valoare de 60.000 de lire sterline (95.000 de dolari), Premiul Internațional Man Booker se acordă o dată la doi ani unui scriitor de beletristică în viață, luându-se în considerare întreaga sa operă. Premiul este considerat versiunea internaţională a celei mai prestigioase distincţii literare britanice – Man Booker Prize. Lista completă a nominalizaților din acest an este disponibilă pe site-ul oficial, http://www.themanbookerprize.com, iar câștigătorul va fi desemnat în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Londra pe 22 mai.

Tomás Eloy Martinez, autorul volumelor „Cântărețul de tango” (Curtea Veche Publishing, 2009) și „Zborul reginei” (Curtea Veche Publishing, 2006), s-a aflat printre finaliștii Premiului în 2005, iar scriitorul rus Andrei Kurkov („Moartea pinguinului”, „Prieten drag, tovarăş al răposatului”) a făcut parte din juriu în 2009.

http://www.e-zeppelin.ro/Case-vechi-design-si-ceva-in-plus_la-Brasov

case-vechi-web_bv

În acest an, Sibiul e Capitala europeană a filmului documentar. Ediţia aniversară Astra Film Festival se va desfăşura în perioada 14-20 octombrie 2013.

Astra-film-festival-2013Se împlinesc două decenii de la inaugurarea Festivalului internaţional de film documentar de la Sibiu, ASTRA FILM FESTIVAL. AFF este cel mai vechi festival internaţional de film din România şi singurul profilat pe cinematograful de non-ficţiune, cel mai puternic mediu de comunicare, educare şi cultivare a comunităţii în spiritul toleranţei şi înţelegerii diversităţii lumii în care trăim.

Festivalul de film de la Sibiu este singurul eveniment cultural din România triplu laureat al Galei Societăţii Civile.

Programul va marca importanţa Festivalului internaţional ASTRA FILM din Sibiu, un eveniment aflat în topul festivalurilor de cinema documentar din Europa.

AFF este un eveniment cinematografic 100% sibian. Spiritul cultural al Sibiului este cel care face din acest festival un eveniment unic, cu personalitate distinctă, imposibil de copiat.

Regulamentul festivalului si alte detalii legate de înscrieri se găsesc pe site-ul oficial astrafilm.ro

dan-potra-afisOpera din Madrid a pregatit o premiera mondiala despre Walt Disney, sub semnatura celebrului compozitor Phillip Glass si cu o scenografie realizata de un roman.

Este vorba de Dan Potra, un artist roman recunoscut in strainatate si foarte putin cunoscut in Romania. A emigrat inainte de Revolutie si s-a stabilit in Australia. De-a lungul carierei sale a realizat numeroase proiecte precum ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Sydney sau cea a Cupei Mondiale de Fotbal din Africa de Sud 2010. A colaborat si cu studiourile Dreamworks la un proiect de 40 de milioane de dolari in cadrul filmului de animatie „Cum sa-ti antrenezi dragonul”.

Pentru Dan Potra orice proiect este insa important, indiferent de buget si cu atat mai mult daca este vorba de cel mai apreciat compozitor din lume, Phillip Glass, „un fel de Mozart sau Beethoven contemporan„.

La Opera din Madrid a lucrat impreuna cu acesta la punerea in scena a piesei „Americanul perfect”, despre viata lui Walt Disney, creatorul celebrelor personaje de desene animate precum Mickey Mouse, Goofy sau Donald Duck.

Toata piesa este despre nanosecunda inainte ca Walt Disney sa moara si intr-un fel toata viata lui este ca un fel de film de animatie care se desfasoara cu o viteza uluitoare„, ne-a precizat Dan Potra, care ne-a marturisit si faptul ca a fost nevoit sa-si inceapa munca inainte ca opera sa fie scrisa. „Am inceput sa ascult tot ce a compus Phillip Glass ca sa pot pregati aceasta opera, incat acum am devenit un fel de expert in muzica sa„, a mai spus scenograful roman.

Teatro Real din Madrid aduce pe scena un subiect tabu pentru ca despre Walt Disney s-au scris doar cateva carti biografice si in curand urmeaza sa se faca primul film.

Din cauza legilor de copyright, in opera „Americanul perfect” nu putea fi folosita nici o creatie Disney. Ca sa introduca in scena personajele celebre de desene animate, Dan Potra a folosit mai multe tehnici subtile precum desenul a trei cercuri care sugereaza silueta lui Mickey Mouse. „Bineinteles ca nu avem voie sa aratam nici un Mickey Mouse si nici un Donald Duck. Am gasit alte modalitati, de exemplu, trei cercuri care sunt un leitmotiv care apare in toata piesa. Decorul este de fapt o masina. Sunt doua brate uriase care se invart si la un capat exista un proiector, iar la celelate exista un fel de containere care scuipa ecrane. Totul reprezinta un fel de holograma a omului sarac si ideea este de a crea o iluzie. De fapt asta a facut Walt Disney. A creat o iluzie care disparea in momentul in care se opreau desenele animate„, ne spune Dan Potra.

De aceea, ca sa ilustreze viata lui Disney, scenograful roman Dan Potra a fost nevoit sa apeleze la experienta sa, dinainte de Revolutie, cand facea desene animate la Televiziunea Romana, impreuna cu regizorul Bob Calinescu.

Insinuarile cred ca merg foarte bine. Noi in Romania avem un fel de traditie de a insinua in teatru lucruri pe care nu avem voie sa le spunem altfel. Eu cand eram tanar am lucrat cu Bob Calinescu la Televiziunea Romana, unde am facut desene animate si intr-un fel ceea ce se vede pe scena este un omagiu pentru el. Am facut mai multe desene animate, unul dintre serialele lui favorite era ‘Oaca si Boaca’, la care am lucrat foarte mult. Intr-un fel, cunoscand tehnologia asta analoga de a face desene animate am vrut sa sarbatorim in decorul asta amintirea lui Bob Calinescu„, a mai precizat Dan Potra, care spune ca de 25 de ani asteapta o ocazie ca sa creeze ceva in teatru, in Romania.

Premiera operei „Americanul perfect” de Phillip Glass a avut loc in 22 ianuarie, la Madrid. Dupa reprezentatiile programate in capitala Spaniei, opera va merge intr-un turneu mondial prin Marea Britanie, Australia si SUA. Spectacolul poate fi urmarit si pe internet pe pagina http://www.palcodigital.com.

thumb_LOW_RES_Herito__9_02Herito, un periodic bilingv (în engleză și poloneză), este o inițiativă a Centrului Cultural Internațional din Cracovia. Publicația se concentrează asupra problemei spațiului și memoriei, facilitând discuțiile și dezbaterile despre patrimoniu, cultură, prezentul și viitorul central-european.

Europa Centrală nu este un teritoriu clar demarcat de granițele sale, lucru care ne fascinează și am vrut să surprindem asta în Herito. Identitatea central-europeană are la bază o serie de contradicții care au produs de-a lungul timpului tensiuni. Aceste tensiuni au dat naștere mai târziu la patrimoniul nostru de astăzi”, spune Jacek Purchla, redactorul-șef.

Herito apare de patru ori pe an și poate fi achiziționată și în România. Publicația poate fi găsită la Galeria de artă contemporană Anaid.

51vjW5+gLAL._BO2,204,203,200_PIsitb-sticker-arrow-click,TopRight,35,-76_AA278_PIkin4,BottomRight,-49,22_AA300_SH20_OU01_Dear friends,
I have an early Valentine’s Day gift for all of you: tomorrow, January 29TH, for one day only, „Broken Serenade” will be FREE on Kindle. If you have not downloaded Kindle on your computer or other apps. yet, do it now – it’s also FREE, and it takes only a couple of minutes. Amazon Prime Members can also read it FREE for the next three months ( I enrolled it in KDP Select). Have fun! Happy reading!

Dorina Stanciu

Pozitia copilului, in regia lui Calin Peter Netzer, este singurul lungmetraj romanesc inclus in selectia oficiala a celei de-a 63-a editii a Festivalul International de Film de la Berlin (7 – 17 februarie 2013). Regizorul roman, multi-premiat in trecut pentru filmele Medalia de onoare (2010) si Maria (2003), concureaza pentru trofeul Ursul de Aur cu nume celebre din cinematografia mondiala, precum Gus Van Sant, Steven Soderbergh sau Ulrich Seidl, transmite Romanian Global News.

Luminita-GheorghiuPozitia copilului intra in cursa pentru trofeele Berlinalei alaturi de alte 18 filme, printre care Promised Land, in regia lui Gus Van Sant, cu Matt Damon in rolul principal, Side Effects, un thriller de Steven Soderbergh, Camille Claudel 1915, al francezului Bruno Dumont, Closed Curtain, regizat de Jafar Panahi, cineastul Iranian aflat in inchisoare, Paradise: Hope, ultima parte din trilogia regizorului german Ulrich Seidl, sau An Episode in the Life of an Iron Picker al lui Danis Tanovic, regizorul premiat cu Oscar pentru No Man’s Land. Juriul va fi prezidat de renumitul cineast chinez Wong Kar-wai.
Beneficiind de prestatiile unor actori precum Luminita Gheorghiu si Bogdan Dumitrache, in ipostaza de mama si fiu, Pozitia copilului vorbeste cu dramatism, cu emotie, dar si cu umor, despre traumele sufocarii copiilor prin dragoste si despre amprentele pe care le lasa parintii asupra personalitatii acestora. Filmul este, totodata, o radiografie a high-class-ului romanesc contemporan si vorbeste despre trafic de influenta si coruptie la nivel mic in institutiile de baza ale societatii si extensiile acestora asupra intregului sistem socio-economic din Romania de azi.
Scenariul este semnat de Razvan Radulescu si Calin Peter Netzer, directorul de imagine este Andrei Butica, montajul si sound design-ul ii apartin Danei Bunescu, decorurile sunt realizate de Malina Ionescu, sunetul – de Cristian Tarnovetchi, costumele de Irina Marinescu, iar machiajul de Dana Roseanu si Domnica Sava.
Producatorii filmului sunt Calin Peter Netzer si Ada Solomon.
Institutul Cultural Roman sprijina participarea echipei filmului la Festivalul de la Berlin, se arata intr-o corespondenta de la Berlin.

Cu prilejul inaugurarii joi, 24 ianuarie 2013, a filialei Banat-Crisana de la Arad, presedintele Institutului Cultural Roman, Andrei Marga, a anuntat ca va fi infiintata o fundatie pentru cultura romana, transmite Romanian Global News.

Sustinerea culturii necesita resurse. ICR este preocupat, in primul rand, de promovarea culturii romane in lume si de folosirea la maximum a resurselor existente in acest scop.

Alaturi de multe initiative pe care le intreprinde, ICR va initia constituirea Fundatiei pentru Cultura Romana, in vederea asigurarii unei sustineri consolidate a promovarii acesteia.
Sub aspect istoric, in Romania exista precedente in acest sens, printre care reusita Fundatiilor Regale de dinaintea celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Pe de alta parte, in societatea romaneasca sunt multe companii, firme, banci, sunt multi contributori publici si privati gata sa sustina, inclusiv financiar, cultura romana. Fundatia pentru Cultura Romana isi propune sa foloseasca acest potential considerabil in serviciul misiunii ICR.

Presedintele ICR Banat-Crisana, scriitorul Gheorghe Schwartz, a declarat ca primul proiect al filialei pe care o conduce este organizarea unui colocviu al traducatorilor de limba romana din tarile in care exista comunitati de romani.

La inaugurarea sediului filialei Banat-Crisana a ICR, situat pe Bd. Revolutiei nr.10, in cladirea Teatrului Clasic Ioan Slavicidin Arad, au fost prezenti presedintii Consiliilor Academice ale Universitatii de Stat Aurel Vlaicu si Universitatii de Vest Vasile Goldis din Arad, prof.univ. dr. Lizica Mihut, rector prof. univ. dr. Ramona Lile, prof. univ. Aurel Ardelean, precum si primarul orasului Arad, Gheorghe Falca, viceprimarul Bognar Levente, vicepresedintele Consiliului Judetean, Adrian Tolea, subprefectul Radu Stoian si directorul adjunct al filialei ICR Banat-Crisana, Lucian Alexiu.

cache-images-stories-2013-01-119-07_afis_Nicosia_carte-112.9746835443x150Vineri 25 ianuarie 2013, între orele 17,00-19,00 la sediul Ambasadei României în Republica Cipru din Nicosia a avut loc primul eveniment cultural românesc din insulă: lansarea cărţii „Cipru, corolă de lumină vie” – note de călătorie, istorie şi peisaj, semnată de Georgeta Minodora Resteman (născută în data de 24 august 1960, la poalele munţilor Vlădeasa, în comuna Săcuieu, judeţul Cluj) şi publicată de editura Anamarol, Bucureşti, în decembrie 2012.
Fiind al patrulea volum editat de autoare în anul trecut (alături de trei volume de poezie), cartea este scrisă pe parcursul şederii sale în Cipru – când a vizitat insula de la un capăt la altul împreună cu fiica sa, angajată a unei companii de top din sistemul Forex. Şi-a aşternut impresiile lăsate de locurile legendare dar a şi făcut o prezentare completă şi complexă a insulei, a istoriei, culturii acesteia, într-o manieră scriitoricească mai aparte, marcată de influenţele structurii sufleteşti a poetei Georgeta Minodora Resteman.

„Cartea aceasta […] este mai mult decât o carte de reportaj şi de călătorii, bună pentru a o lua în vacanţă ca să ne delectăm cu o lectură plăcută, aleasă, care să ne facă fericiţi. Este o carte care, cu siguranţă, va fi apreciată şi căutată de acea tipologie de lectori îndrăgostiţi de literatura de călătorii, care le aduce în faţa ochilor ţinuturi mitice, exotice, peisaje nemaivăzute, romantice, unde poate nu vor putea ajunge niciodată…[…] O asemenea carte minunată care îţi îmbogăţeşte cunoştinţele despre insula Cipru, despre civilizaţia actuală şi civilizaţiile mediteraneene care s-au perindat în istorie şi care îţi încântă sufletul este cartea doamnei Georgeta Resteman „Cipru, corolă de lumină vie” – spune în prefaţa volumului scriitorul Ştefan Dumitrescu, membru al USR.

La eveniment au participat Excelenţa Sa, domnul Ion Pascu, ambasador al României la Nicosia, membri ai Corpului Diplomatic, invitati ciprioţi din cadrul instituţiilor culturale şi nu numai, dar şi un număr însemnat de reprezentanţi ai Diasporei române din Cipru. Domnul ambasador Ion Pascu a făcut o prezentare a autoarei şi câteva precizări asupra cărţii. A luat apoi cuvântul doamna Christina Todea Christodoulou, Preşedinta Alianţei Românilor din  insulă, care a punctat câteva aspecte referitoare la scrierile existente despre Cipru şi istoria lui, de-a lungul timpului. “Orientul Mijlociu a fost o destinaţie preferată pentru călătorii europeni de-a lungul secolelor. Oferea imagini sălbatice, neobişnuite, exotice şi pitoreşti. Era deseori şi destinaţia călătoriilor religioase şi a pelerinajelor către leagănul Creştinătăţii şi putea de multe ori să camufleze sub o decenţă evanghelică o călătorie de evadare de sub convenţiile unei societăţi mult prea formalizate. Cipru, situat pe coasta cea mai de nord-est a Mediteranei a fost o ţintă a tuturor acestor călători, care au fost fascinaţi de straturile de civilizaţii (acheeni, micenieni, romani, bizantini, lusigneni, otomani, britanici) care s-au suprapus pe insula, şi care au lăsat în urma lor un tezaur de vestigii. Nenumărate jurnale de călătorie sau cărti s-au născut din aceste experienţe.

Menţionez, în primul rând, „Excerpta Cypria”- publicată de Înaltul Comisar Britanic, Claude Deval Cobham, între anii 1892 – 1895. Acest document preţios conţine 41 de extrase din jurnale ale diverşilor călători în Cipru, sau persoane care au relatat evenimente şi datini de pe insulă, începâd geograful roman Strabo, care a vizitat Ciprul în anul 24 A.D. şi continuând până la G. G. Gervinus, profesor la Heidelberg, care a vizitat Ciprul în 1863.

Este de remarcat, însă că toate aceste  referinţe aparţin unor bărbaţi călători. Primele femei de renume care au poposit în Cipru au fost, probabil Sfânta Elena, mama lui Constantin cel Mare, când, în anul 326, întorcându-se de la Constantinopole, a naufragiat pe insulă, lăsând ca monument impresionant Mănăstirea Sfintei Cruci (Stavrovouni). Secole mai târziu, prinţesa Berengaria de Navarra  a avut o descindere destul de spectaculoasă la Limassol, în 1191, unde în final şi-a celebrat căsătoria cu Richard Inimă de Leu. În secolul al XIX-lea, când mijloacele de transport se dezvoltă şi călătoriile se înmulţesc, un număr însemnat de femei, în special britanice, precum Agnes Smith (1887), Esme Scott Stevenson (1878), Mrs. Lewis (1893), Magda Ohnefalsch Richter (1894-1913), Gladys Peto (1926) descoperă Ciprul. Mărturiile aduse de aceste femei sunt scrise într-un alt registru, umanizează exoticul, personalizează neobişnuitul şi consemnează observaţii etnografice mult mai intime”. Cu această observaţie, doamna Todea-Christodoulou a pus capăt scurtei introduceri, creând o punte de legătură între călătoarele din trecut şi doamna Georgeta Resteman, călătoarea din România şi autoarea cărţii „Cipru – Corolă de lumină vie”. Oprindu-se asupra acestei cărţi, a precizat: “Georgeta Minodora Resteman este prima româncă scriitoare, care a publicat o carte atât de bine documentată într-un mod inedit, ieşit din tiparele obişnuite, un adevărat roman care evidenţiază puternica legătură între mamă şi fiică, dar în care regăsim şi o reuşită şi completă prezentare a istoriei, culturii, tradiţiilor şi locuitorilor Ciprului”.

În final, a vorbit audienţei autoarea, Georgeta Minodora Resteman, dezvăluind modul în  care s-a născut această carte, oferind, totodată, şi explicaţia titlului ei: “Dacă Ciprul reprezintă pentru locuitorii şi vizitatorii lui locul binecuvântat numit şi insula luminii, fizic vorbind, pentru mine a însemnat punctul de sprijin şi recâştigarea echilibrului interior prin mânuirea condeiului într-un moment dificil al vieţii, locul în care am scris această carte dar şi mai bine de jumătate din poeziile mele, putându-l defini ca fiind o adevărată «corolă de lumină vie»; aici, sufletul meu a înviat!”

Fiecare participant a primit la sfârşitul manifestării o carte cu autograf din partea autoarei, au avut loc discuţii şi schimburi de păreri între participanţi. Felicitări Doamnei Georgeta Minodora Resteman şi aşteptăm cu nerăbdare apariţia celor patru cărţi şi în Biblioteca Românească din Cipru!
Un reportaj de Veronica Ivanov, redactor şef al ziarului RO-MANIA