Marele bassist, fondator al group-ului Pink Floyd, la cei 68 de ani ai lui se află într-un mega-turneu mondial. La San Francisco el a concertat în amfiteatrul AT&T Park, cu vedere spre golful interior. Scena, largă de 500m a refăcut celebrul zid al spectacolului The Wall, la Berlin, 1990. Waters este un imaginativ, ansamblând cu fantezism simbolic o artă sincretică. Muzica sa își adaugă elemente concrete pentru a avea o mai mare putere de sugestie.

În anii șaptezeci Pink Floyd era promotor al rockului progresiv și totodată al stilului psyhedelic Cei trei titani, Waters, Gilmore și Richard Wright imprimau în studiourile Abbey Road din Londra celebrul hit The Dark Side of the Moon, versurile aparținându-i în exclusivitate lui Waters. La mixer erau doi ingineri de sunet, Alan Parsons și Geof Emerick, care au imprimat și ultimele două LP-uri ale Beatlesilor. (Ulterior, din 1975 până în 1990, Parsons avea să-și fondeze propriul grup, Alan Parsons Project, compunând, împreună cu Eric Woolfson – decedat în anii trecuți – o monumentală suită pop-rock). În studiourile Abbey Road, virtuozitatea muzicienilor s-a suprapus cu aceea a inginerilor.

Diferențele de caracter și stil interpretativ i-au separat pe Waters de Gilmore. Ei au păstrat însă repertoriul și spiritul Pink Floyd, chiar dacă multă vreme acest nume a fost asoc iat cu personalitatea lui Gilmore și inconfundabilul său stil meditativ, altul decât dinamismul lui Waters.

The Wall nu a fost compus anume pentru zidul Berlinului, dar în acel moment al dărâmării lui, desigur că automat compoziția a fost asociată cu momentul politic. Este vorba de o operă de rock progressiv în care Waters-textierul compozitor pune problema singurătății, alienării și polarizării puterii în lumea modernă. Opera a ieșit în relief în mod agresiv la Berlin, unde a avut loc cea mai mare montare de până atunci a unui spectacol muzical. Interpreții soseau pe motociclete, zidul din mari elemente din plastic se edfica și în final se dărâma în timp ce muzica se derula continuu. Waters își duce acest simbol cu sine. Este marca personalității sale, a făcut istorie. De aceea și la San Francisco a fost montat pe scenă zidul alb. Seniorul Waters este într-o formă bună, ca întotdeauna, înalt și slab proporțional. Într-o bună tradiție anglo-americană, o întreagă industrie a asigurat sound-ul concertului, în imensa scoică a tribunei și proximitatea apei, elemente ideale pentru o acustică perfectă. Yachturile au constituit și ele o bună locație pentru public. Reflectată de tribună, sunetele au traversat golful spre țărmul celălalt, unde sunt portul și orașul Oakland.

Waters este și californian. Locuiește pe Coasta de Est, dar și pe cea de Vest. Este cel mai bun popas pe care îl poți face în viață la vârsta de 68 de ani.

Mereu preocupat de evenimentele lumii, Waters a scris texte și a compus piese despre masacrul din Tienanmen, Revoluția Franceză, războaiele din Golf sa Iraq, devastatorul tsunami asiatic, încălzirea globală, lista ar putea continua.

Concertul din 11 mai la San Francisco a promovat The Wall, cea mai mare realizare a sa. Din subtilitățile tehnice utilizate la acest concert, în 2012, amintesc utilizarea unei duble quadrofonii, asigurarea unei sincronizări acustice pentru tot publicul, indiferent unde ar fi fost poziționat, pentru asta aranjarea boxelor s-a făcut pe trei rânduri. Dacă te-ai fi aflat, de pildă, în partea stângă a tribunei, difuzoarele din față nu ți-ar fi obturat auzul, dimpotrivă, efectul stereo s-a propagat egal și sincron. La un moment dat Waters a cântat cu el însuși,  cu vocea  tânărului Waters, imprimată în 1990, efectul fiind impresionant.

Lucian BURERIU / San Francisco