Acum un an s-a ivit o oportunitate uriasa: organizarea primei editii a Conferintei Internationale „Crossing Boundaries in Culture and Communication” de catre Departamentul de limbi straine al Universitatii Romano Americane din Bucuresti si acceptarea includerii, la initiativa mea, a unei sectiuni dedicate PRESEI.

M-am zbatut foarte mult atunci ca presa nord-americana sa participe la lucrarile acestei sectiuni si am avut un sprijin extraordinar din partea „Gandacului de Colorado”; pot afirma astazi ca fara receptivitatea si sustinerea proiectului meu de catre acest jurnalist extraordinar care este

Lucian Oprea „Clubul presei transatlantice” nu ar fi existat. El a contactat-o atunci pe Madalina Corina Diaconu, care a reprezentat MEDIA NORD-AMERICANA la lucrarile sectiunii dedicate PRESEI si a facut „o radiografie la zi” a presei nord-americane. In plus ea aducea si exemplarele unor prestigioase jurnale nord-americane, despre care auzisem uneori, le puteam citi pe Internet, dar nu le atinsesem niciodata paginile in realitate! Atingerea acestor pagini (ale jurnaleleor care au si devenit membre fondatoare – impreuna cu un canal de televiziune din Chicago, orasul unde lansasem in 2004 volumul de poezie „Carate de septembrie”, scris impreuna cu poetul Mircea Stefan din Cleveland, Ohio – ale „Clubului presei transatlantice”) parea un vis…
     La un an de la adoptarea „Cartei presei transatlantice” (unde ultimul punct prevedea infiintarea „Clubului presei transatlantice”) ma simt fericit si …”transatlanticizat” (de parca as fi trait o mie de vieti pe cele doua maluri ale Atlanticului si parca as fi traversat Atlanticul de o mie de ori!). Si poata ca toata aceasta zbatere de a pune pe picioare „un instrument pentru dezvoltarea relatiilor transatlantice de presa” nu a fost in zadar. Nu avem deocamdata de partea noastra sponsori puternici si nici trusturi importante de presa pentru a marca acest inceput sau a organiza anual, pe un mal si pe celalalt al Atlanticului, congrese ale jurnalistilor din canalele MEDIA europene sau americane afiliate acestui club. Dar sunt convins ca va veni si ziua aceea…In fond a traversa- din punct de vedere mediatic – Atlanticul nici nu este prea greu: iti trebuie un vis, niste colegi de breasla extraordinari la Denver, la Chicago, la New York, pe Coasta de Vest, in Europa sau in Canada, un club care sa apropie cele doua maluri ale Atlanticului…
    Un presedinte al Statelor Unite spunea candva ca, in ciuda competitiei care exista din punct de vedere economic intre S.U.A. si Uniunea Europeana, relatia transatlantica ramane definitorie si definitiva pentru dezvoltarea legaturilor dintre „Lumea Noua” si „batranul continent”.
     Imi place sa-mi imaginez ca ne vom intalni cu totii, candva, la o editie importanta a „Clubului presei transatlantice”. Dar pana atunci ne putem intalni aici, in spatiul virtual al „Clubului presei transatlantice” fiindca ideile traverseaza mai repede Atlanticul decat noi. In fond, se spunea undeva, „daca Timpul ar trece pe langa noi si nu prin noi, la ce am mai trai?” Parafrazand…”In fond, daca macar relatarile noastre nu ar circula libere intre cele doua maluri ale Atlanticului, de ce am mai exista ca „jurnalisti transatlantici”? Sau poate activitatea noastra de „jurnalisti transatlantici” naste deja o Atlantida a viitorului care va suplini un continent disparut?
                                                     Ioan Iacob