Ce facem?
„Dom’le, încă de acum doi ani nu ştiu cum au făcut geto-dacii că s-au pus în calea autostrăzii, sunt multe sit-uri arheologice în zonă”, spune arheologul Traian Cliante. „Era bine ca în momentul în care se gândeau la stabilirea traseului, arheologii pur şi simplu să fie consultaţi, ei spuneau în ce măsură pe acolo se poate sau nu se poate…În străinatate aşa se procedează”. La noi, cînd autorităţile şi-au dat seama ac ingroapă a doua oară aşezarea geto-dacică a fost prea tîrziu pentru modificarea traseului autostrăzii.

Zilele acestea, pentru istorici s-a deschis o fereastra nesperată către vremuri încărcate de multe necunoscute.Ieri, 5 iunie 2011 poate că s-a inchis la loc. Desigur, un schelet cu trecut impresionant nu poate concura cu bucuria unei autostrăzi spre …marea cea mare. E firesc să evoluăm, dar ce facem? Construim, la propriu de aceasta data,  pe oasele strămoşilor? Este ceva din ciclul „speră, că speri degeaba”, deoarece o variantă ocolitoare pentru traseul autostrăzii înseamnă pentru guvern  cheltuieli suplimentare (şi în ceea ce priveşte continuarea cercetărilor arheologice costurile sunt mari), întârzieri şi oameni nemulţumiţi că „nu se mai termină odată dom’ne”. Mai ales că, după ce că nu se mai termina odată şi, iată, acum dă semne de finalizare, colac peste pupăză, apar peste noapte nişte strămoşi care se încăpăţînează să revoluţioneze istoria.

Roxana Rosetti