Se tot vorbeşte la televizor că UDMR este amanta de serviciu a guvernelor din România. Fals! UDMR-ul i-a f… pe toţi. Şi-a urmărit consecvent un scop major (autodestructiv, după părerea mea) de la care nu s-a abătut. Scopul major se numeşte Ungaria Mare, disimulat în declaraţia eufemistică a lui Kelemen Hunor: “Comunitatea maghiară e singurul nostru aliat”. Poate că, în acest moment, se observă, în sfârşit, că autonomia Ţinutului Secuiesc nu este un proiect iraţional, care n-ar face decât să izoleze şi să ucidă economic centrul geografic al României. Nu! Ţinutul Secuiesc e doar un cap de pod, celălat fiind la Budapesta. Iar între Budapesta şi Ţinutul Secuiesc se întinde Transilvania. E o demenţă, într-adevăr, dar nu o imposibilitate. Războaiele nu s-au terminat, s-au schimbat doar armele. Economia şi cultura sunt cele mai puternice, iar ungurii le folosesc din plin. Pentru unguri identitatea este valoare politică, dar şi valoare de piaţă. Pentru noi, cultura şi identitatea nu există în interfaţa politică. Pentru că cei care ne conduc n-au identitate. Fac parte din populaţie, nu din popor. Crin Antonescu este unul dintre ei. O spun cu multă amărăciune, pentru că i-am urmărit evoluţia şi chiar nutream unele speranţe în sensul în care vorbesc acum, el având cel mai bun discurs politic din ’90 încoace. Din păcate numai discurs, nu şi viziune. Pentru că e lipsit de cultură politică şi, mai ales de cultură istorică. Nici măcar istoria Brătienilor n-o cunoaşte. UDMR-ul este aberant în pretenţii, dar determinat şi disciplinat, iar conducerea este alcătuită din elite. Conducătorii lor n-au fost şi nu sunt găinari, cum se întâmplă la celelalte partide. Sunt hotărâţi, antrenaţi, organizaţi, disciplinaţi, şcoliţi, competenţi. Şi inconştienţi, aşa adăuga. Frustrarea istorică a UDMR-ului este tratatul de la Trianon, pe care nu l-au acceptat şi nu-l acceptă pentru nimic în lume. Asta-i face să se precipite şi să acţioneze arogant şi jignitor, ca şi când ar fi stăpâni e situaţie. Probabil au primit promisiuni de susţinere de la Budapesta, dar momentul e prea devreme ales, pentru a-şi bate joc de partidele din opoziţie, alimentându-le cine-ştie-ce speranţe, pentru ca apoi să-i lase cu ochii în soare. Din punctual meu de vedere e bine că s-a întâmplat aşa. Atitudinea UDMR-ului de la congres a fost o demonstraţie de forţă intransigentă, umilitoare şi inutilă. Ba chiar dăunătoare intereselor lor. Nici PSD-ul, nici PNL-ul nu vor uita curând batjocura şi poate vor înţelege, în sfârşit, un lucru elementar: cu UDMR-ul nu se poate juca decât în forţă sau deloc. De la UDMR se pot învăţa multe, în primul rând lecţia de identitate, dar nu e bine să faci alianţe cu ei. Pentru că ei nu urmăresc decât un singur scop, declarat public prin imnul Ungariei. După 21 de ani, e cazul să înţeleagă asta şi ultimul om (de fapt ultimii oameni au înţeles demult, doar politicienii nu). Era nevoie de această lecţie. Dacă, din acest moment, opoziţia va avea curajul să rejecteze definitiv orice apropiere de UDMR, acesta va muri odată cu actuala coaliţie guvernamentală. Dacă nu, şi-o vor mai lua o dată, şi încă o dată, de câte ori va dori Kelemen Hunor.

P.S. N-aş vrea să se înţeleagă din cele scrise că ungurii în ansamblu şi UDMR-ul în speţă ar fi imaculaţi. Nici vorbă. Şi la ei se întâmplă lucruri “româneşti (fraude, corupţie etc.), dar în niciun caz nu şi-ar vinde şi ţâţa pe care au supt-o, aşa cum facem noi (noi, adică cei care ne conduc). Acesta este atuul superiorităţii maghiare în faţa majoritarilor. Şi asta îi face demni de respect, chiar dacă în final vor pierde. Pentru că vor pierde în luptă.

Autor: Miron Manega