S-a întâmplat un fapt care nu credeam că se va întâmpla vreodată. E vorba de lipsa de onoare, dar şi de inteligenţă politică, a liberalilor, prin preşedintele lor Crin Antonescu. Acesta a renunţat, printr-o atitudine inacceptabil de obedientă, la rangul demnităţii lăsat moştenire de Brătieni (care, probabil, se răsucesc în mormânt). În faţa tuturor partidelor de la putere şi din opoziţie invitate la Oradea, UDMR şi-a început congresul cu imnul Ungariei. Adică al unui alt stat decât cel din care face parte şi pe care-l reprezintă prin Parlament şi Guvern. Şi ca să nu mai existe niciun dubiu asupra intenţiilor care-i animă pe udemerişti pe termen scurt şi pe termen lung, au încheiat momentul de deschidere cu imnul secuilor. Gestul, exprimat clar, ca o declaraţie publică, prin protocolul evenimentului, denotă un tupeu şi o lipsă de respect, faţă de ţara în care locuiesc, pe care nu le mai comentez. UDMR-ul e foarte sincer în pretenţiile pe care le are. În faţa majoritarilor etnici (adică noi, românii) şi în faţa întregii lumi, acest protocol echivalează cu o insultă. Dar problema nu e la ei. Ungurii din UDMR vor autonomie şi fac orice pentru asta. Nu mă pot împiedica să-i respect pentru consecvanţa lor totală în acest sens, care-i face să supravieţuiască în orice condiţii. Indiferent cine câştigă alegerile, ungurii sunt la putere. Şi sunt la putere pentru că vor AUTONOMIE. Dureros e că liderul Partidului Naţional Liberal nu numai că nu a părăsit sala după intonarea imnului Ungariei, dar a şi luat cuvântul felicitându-i, pupându-i în diverse locuri… E clar că a făcut un târg cu UDMR-ul, ceea ce este politiceşte corect, dar sunt lucruri pe care nu ai dreptul să le negociezi. UDMR-ul a comis o jignire publică, iar reacţia publică a lui Crin Antonescu a fost sub orice limită a demnităţii naţionale. Faptul e cu atât mai grav cu cât, în sintagma denumirii partidului său, există cuvântul NAŢIONAL. Acest aspect nu pare să-l intereseze pe Crin Antonescu, aşa cum nu prea mai interesează pe nimeni din structurile româneşti ale puterii. Pe nimeni în afară de unguri. Ei îşi iubesc identitatea, îşi iubesc ţara (Ungaria) şi nu precupeţesc niciun efort ca să o servească. De pe această platformă naţională, UDMR-ul a ocupat Ministerul Culturii din România, Ministerul Sănătăţii şi Radioul public.
Cum să explicit, cui să-i explici, că sunt lucruri pe care n-ai dreptul să le vrei CU ORICE PREŢ? Nu poţi negocia cu cineva care te înjură de mamă, de casă sau de ţară, el fiind în casa ta şi în ţara ta. Pur şi simplu nu se poate, e ceva care ţine de onoare şi de sacralitate. Constantin Brâncoveanu a preferat să moară împreună cu cei patru copii ai săi, decât să renunţe la credinţa creştinească. Nu poţi fi martor la jignirea ţării tale şi să nu reacţionezi, deşi eşti liderul unui partid care se declară NAŢIONAL.
Pe lângă lipsa de onoare, atitudinea liberalilor dovedeşte şi lipsă de inteligenţă politică. Pentru că sunt total neinformaţi despre creşterea interesului public pentru valorile naţionale. Gafa lor politică va fi taxată de de public şi asta se va vedea curând în sondaje. N-au intuit, liberalii, nici efectul electoral favorabil pe care l-ar fi putut induce, la nivel de populaţie, dacă s-ar fi ridicat, pur şi simplu, şi ar fi părăsit in corpore Congresul UDMR. Dar, probabil, preţul târgului a fost mult mai mare decât capitalul uriaş de simpatie pe care l-ar fi putut polariza. Nu-i nimic, mişcarea o va face Băsescu, simţind că UDMR-ul l-a părăsit. Şi iarăşi ideea naţională va fi terfelită de saltimbancii puterii… Singurele structuri care ar mai putea-o spăla de ruşine ideea naţională sunt, în acest moment, sindicatele. Dacă liderii lor vor avea minima inteligenţă să ia atitudine într-o problemă atât de sensibilă…
Astăzi, pe stradă, după ce am coborât din autobuzul 300, la staţia Mareşal Averescu, am asistat la un scurt dialog între doi tineri. Surprinzător că nişte persoane de vârsta lor (20-25 de ani) erau interesate de ce se întâmplase la Congresul UDMR de la Oradea. Surprinzător, de asemenea că vorbeau, destul de tare, într-un limbaj excesiv de colocvial, nepotrivit cu ţinuta şi feţele lor, care îi recomandau ca intelectuali. Zice unul: “De ce or fi chemat udemeriştii toate partidele la congresul lor?”. Celălalt i-a răspuns furios (îmi cer scuze persoanelor pudice, dar nu vreau să atenuez în niciun chip adevărul crud al cuvintelor): “Ca să le dea muie la toţi!”

Autor: Miron Manega