Ieri, marele inventator român Justin Capră a împlinit 78 de ani. Nu ştiu cum s-au învrednicit alţii să-l omagieze, dar eu ştiu că nu m-am învrednicit. N-am putut, pur şi simplu, să merg până la Filipeştii de Pădure să-i urez personal ceva sincer, orice. S-ar fi bucurat enorm, căci maestrul mă pândeşte de mult la cotitură cu grătarul pregătit. Cum spuneam, n-am reuşit să-i fac bucuria prezenţei, ştiind foarte bine cât de fericit e atunci când cineva îi calcă pragul. Ca să-mi mai atenueze ingratitudinea, m-a scos din impas bunul meu prieten Ion Creţeanu din Voineasa („Ion al Cobzei”, cum l-au botezat recent Cristian Mihăilescu şi Felicia Filip), care a acceptat din nou să fie mesagerul unui inefabil cadou: i-a cântat la telefon, din cobză şi din glas, „Sună codrul şi răsună”, o veche piesă din Romanaţi, interpretată pe vremuri de Lache Găzarul. Creţeanu a acceptat cu bucurie „corvoada”, căci preţuirea lui pentru Justin Capră e fără limite. A fost un dar comun (eu fiind doar prilejul, nu faptul) pe care prestigiosul inventator l-a primit cu uimire şi bucurie egală cu cea a dăruitorilor. Mi-am permis această stratagemă, pentru că cei doi se cunoşteau. Aici îmi permit să-mi „arog” exclusivitatea meritului de a-i fi făcut să se întâlnească. Se întâmpla în urmă cu un an, la Muzeul Satului, la un «Bazar de caritate» (foto)… Nici nu putea fi un loc mai potrivit de regăsire între doi oameni care veneau, unul dintr-un trecut imemorial (prin cântecele lui), altul dintr-un viitor ştiinţific misterios (prin invenţiile sale). Amândoi sunt ingineri şi amândoi sunt ţărani. „Nişte ţărani”, cum ar spune Dinu Săraru. Precizarea nu este, bineînţeles, în sensul de a-i minimaliza ci, dimpotrivă, pentru a le sublinia nobleţea. Nişte ţărani de patrimoniu…

Autor: Miron Manega