Care Dragobete? Unde? Cine? Cum? De ce? Si pot continua cu aceste intrebari, carora le adaug un ridicat de sprincene, o figura surprinsa, o mirare de toata frumusetea!
Iata-ma din nou cu rosu in obraji si nu din cauza frigului de-afara, ci din cauza rusinii mele in locul celor care vor cu tot dinadinsul sa uite ca exista obiceiuri romanesti vechi, frumoase si necomerciale! Mai ales necomerciale! Sau poate ca aici este cheia acestei revolutii anti obiceiuri vechi, pro obiceiuri de imprumutat! Daca nu dam din buzunar, ca sa copiem cit mai indeaproape obiceiul vecinului, nu ne simtim bine. Nu stim ce inseamna cu adevarat, de unde provine, de ce trebuie sa fie asa si nu altfel! Ce conteaza! Daca-i bal, bal sa fie!!!
O zi asteptata cindva cu nerabdare de toti tinerii, Dragobetele este in buna parte uitat, fiind pastrat doar in amintirea parintilor si bunicilor. Iar in ultimii ani, acest obicei autohton, risca sa fie dat cu desavarsire uitarii, fiind inlocuit de acest Sfint Valentin, obicei placut dealtfel, dar care nu are nici un fel de legatura cu spiritualitatea romaneasca.
Fiu al Babei Dochia, Dragobetele obisnuia sa se sarbatoreasca pe 24 februarie. In aceasta zi satele romanesti rasunau de veselia tinerilor si de zicala : „Dragobetele saruta fetele!” Sint multe credintele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spune ca cine participa la aceasta sarbatoare va fi ferit de bolile anului si ca Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat. Imbracati in straie de sarbatoare, fetele si flacaii se intilneau in fata bisericii si plecau sa caute flori de primavara prin padurile si luncile din vecinatate. In sudul Romaniei (in special in zona judetului Mehedinti), fetele se intorceau in sat alergind, obicei numit „zburatorit”, urmarite de cite un baiat caruia ii cazuse draga. Daca baiatul era sprinten si o ajungea din urma, iar fata il placea, il saruta in vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult.

O alta traditie spune ca Maica Precista a transformat Dragobetele intr-o buruiana numita Navalnic, dupa ce neastimparatul a indraznit sa ii incurce si ei itele, sau, in alte parti ale tarii, se spune ca in dimineata zilei de Dragobete, fetele si femeile tinere stringeau zapada proaspata, o topeau si cu apa obtinuta se spalau pe cap, sperind ca vor avea parul si tenul mai placute admiratorilor. De obicei, tinerii se adunau mai multi la o casa, pentru a-si “face de Dragobete”, fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti tot restul anului, pana la viitorul Dragobete. Aceste intilniri se transformau, adesea, in adevarate petreceri, cu mincare si bautura. De multe ori baietii mergeau si in satele vecine, chiuind si cintind, pentru a participa si acolo la sarbatoarea Dragobetelui.
Dragobetele era sarbatorit in unele locuri si la data de 1 Martie, deoarece se considera ca el este fiul Dochiei si primul vestitor al primavarii.
Si deci, in concluzie, ce facem? Hotarim cu unanimitate de voturi tineresti sa dam uitarii acest obicei? Sint biserici, in fata carora ne putem intilni, in toate colturile oraselor; daca nu avem padure la marginea orasului, avem flori in piata! Putem gasi flori de primavara, le putem oferi celor care ne-au cazut cu tronc si inca mai putem spera la un sarut de Dragobete! Si ce-ar fi daca pe linga zicala “ Dragobetele saruta fetele”, sa mai zicem si “De Dragobete, iubeste Romaneste”!?
Madalina Corina Diaconu