Poate nu intamplator Presedintele Statelor  Unite si-a incheiat recentul sau discurs despre starea natiunii facand din nou referire la „visul american”; spre deosebire de alte perioade, cand „visul american” parea un fel de ” realitate cinematografica” (am retinut, cu foarte multi ani in urma, o expresie legata de „telefoanele albe” din filme, ceea ce insemna un fel de „taxare ironica” din partea comentatorilor fiindca realitatea nu avea neaparat intotdeauna, ca pe ecran, „telefoane albe”…), de data aceasta discursul Presedintelui S.U.A. nu a incercat sa „coloreze in roz” realitatile dure ale unei perioade de criza economica, ci a facut un fel de „radiografie lucida” a perioadei respective, din care – a anuntat  el –  America isi revine.

    Daca majoritatea comentatorilor au incercat o sinteza a declaratiilor sefului administratiei americane, eu as sublinia doar cateva referiri ce vizeaza domeniul educatiei. Si pentru a nu rastalmaci  afirmatii importane, le voi cita in original. Responsabilitatea pentru a da fiecarui copil o sansa de a reusi

„begins not in our classrooms, but in our homes and communities. It’s family that first instills the love of learning in a child. Only parents can make sure the TV is turned off and homework gets done. We need to teach our kids that it’s not just the winner of the Super Bowl who deserves to be celebrated, but the winner of the science fair. (Applause.)

   As spune – si poate nu este neaparat doar o mentalitate americana – ca de multe ori parintii contemporani „paseaza” intreaga responsabilitate a modului cum este educat un copil „pe umerii scolii”; Presedintele american atrage insa atentia ca familia este cea responsabila  pentru „dragostea de invatatura a unui copil” si ca nu doar „castigatorul super-meciurilor de fotbal” merita sarbatorit, ci si castigatorul din domeniul stiintei. Si discursul continua cu o recomandare ce ar trebui preluata de parintii de pe toate continentele:

„We need to teach them that success is not a function of fame or PR, but of hard work and discipline.”

   Exista multe lucruri importante care ar merita comentate , insa  referirile la domeniul educatiei mi s-au parut fundamentale. Se spune ca dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand Japonia era o tara complet distrusa, japonezii au „investit” in tinerii pe care i-au trimis sa invete in America; dupa studii acesti tineri s-au intors acasa si au facut sa renasca tara lor. Iata ca modul cum este infaptuita educatia – plecand din familie – poate duce la renasterea unei tari. Sa fie oare intamplatoare referirile la domeniul educatiei in discursul Presedintelui american?

     „America has been the story of ordinary people who dare to dream”, se afirma in incheierea acestui discurs.

Dar pentru a-ti permite sa visezi nu este suficienta doar „realitatea telefoanelor albe” din filme; realitatea trebuie si „construita” prin munca…

    Ceea ce, de fapt, atragea atentia si Presedintele S.U.A.: nici un vis, fie el si „american”, nu se poate realiza fara munca. In ceea ce priveste modul cum tinerii din S.U.A. si cei din Romania privesc munca „necesara realizarii unui vis”, tare ma tem ca…ne desparte un ocean.

                                         Ioan Iacob